sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Zborurile de pe Aeroportul din Craiova, anulate

Zborurile de pe Aeroportul din Craiova către Paris şi Londra au fost anulate. Este vorba de cursele care ar fi trebuit efectuate astăzi de dimineaţă. Deşi reprezentanţii operatorului aerian Wizz Air susţin că zborurile au fost anulate din cauza zăpezii de pe pistă, directorul aeroportului afirmă că nu a fost vorba de aşa ceva, drept urmare zborurile către Veneţia şi Bologna s-au efectuat.

Wizz Air a anunţat, printr-un comunicat de presă, transmis Jurnalul Olteniei, că zborurile din Craiova „spre Paris Beauvais (W6 3981) și Londra Luton (W6 3753) programate pentru 27 februarie au fost anulate din cauza condițiilor meteo severe și a zăpezii abundente de la Aeroportul din Craiova. Pasagerilor afectați de această situație li se oferă rambursare completă sau reprogramare gratuită pe următoarele zboruri, în limita locurilor disponibile. Sub rezerva îmbunătățirii condițiilor meteo de pe aeroportul din Craiova, vom continua să facem tot ce ne stă în putință pentru a ne desfășura zborurile în conformitate cu programul, însă siguranța pasagerilor și a echipajului este responsabilitatea noastră principală.”

Politica