sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

DJ 646, modernizat prin Programul Operaţional Regional

Drumul Judeţean 646 va fi modernizat prin Programul Operaţional Regional. Marţi, proiectantul a depus, la registratura Consiliului Județean Vâlcea, documentația tehnică în vederea obținerii Certificatului de urbanism pentru proiectul „Modernizare DJ 646 Băbeni (DN 64) – Băluţoaia – Mănăileşti – Genuneni – Foleşti – Dumbrăveşti – Foleştii de Sus – Tomşani – Costeşti – Mănăstirea Bistriţa – Mănăstirea Arnota”, proiect aprobat prin Hotărârea nr. 1 a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia (CDR) și inclus în faza II, urmând să fie depus într-un apel de proiecte ulterior în cadrul POR 2014 – 2020, prioritatea de investiţii 6.1 „Stimularea mobilităţii regionale prin conectarea nodurilor secundare şi terţiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale”, anunţă Consiliul Judeţean Vâlcea.

Potrivit administraţiei vâlcene, astfel, se mai face un pas important în realizarea celui de-al patrulea proiect de anvergură ce vizează modernizarea drumurilor județene, după ce, pentru alte trei proiecte, Consiliul Județean Vâlcea a semnat deja contractele de finanțare nerambursabilă.

Politica