sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Doljul se ridică în picioare pentru asistenţa socială

Universitatea din Craiova va găzdui, la finele acestei luni, un eveniment dedicat asistenţei sociale. Manifestarea se înscrie în campania națională de promovare și valorizare a profesiei de asistent social, derulată sub sloganul „România se ridică în picioare pentru asistența socială”.

Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR) şi-a propus ca în fiecare județ al țării să organizeze evenimente la care participă asistenți sociali, oficialități, jurnaliști, societatea civilă, universitari, prieteni și susținători ai profesiei de asistent social. „În periplul nostru național străbatem țara de la un capăt la celălalt, de la Sud la Nord, de la Est la Vest pentru a reînvia spiritul de breaslă în rândul comunității noastre profesionale. Pe 28 februarie 2018, județul Dolj se ridică în picioare pentru asistența socială. Evenimentul va avea loc în Aula Mihai I, fosta sală albastră, a Universității din Craiova”, se arată într-un comunicat de presă al CNSAR.

Promitem un eveniment fără precedent în istoria campaniei CNASR”

Policlinica Buna Vestire Craiova

La manifestarea din Craiova vor fi prezenți atât președintele CNASR, Doru Buzducea cât și vicepreședinții Cristian Roșși Ioan Durnescu precumși secretarul executiv Diana Cristea. Președintele CNASR, Doru Buzducea, apreciază faptul că oltenii s-au alăturat manifestărilor şi promite un eveniment fără precedent în istoria campaniei CNASR.

Mă bucur că Cetatea Băniei a decis, ca în anul Centenarului Marii Uniri, să se ridice în picioare pentru asistența socială. Campania noastră dorește să redea demnitatea asistentului social iar asistenței sociale gloria și splendorile pe care le merită această nobilă profesie. Oficialități de rang înalt, asistenți sociali, jurnaliști, universitari, prieteni și susținători ai profesiei de asistent social și-au anunțat prezența. Promitem un eveniment fără precedent în istoria campaniei CNASR. Iar despre toți prietenii olteni, nu puțini la număr, care au pus umărul ca întâlnirea noastră să fie memorabilă, spunem doar atât: jos pălăria pentru felul în care gândițși pregătiți evenimentul”, a declarat Buzducea.

Politica