sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Fotbal juniori- Pro Junior s-a impus la Slatina

Trupa lui Cristi Pițiche a reușit să câștige turneul Slatina Winter Cup” la categoria de vârstă 2008.

Clubul craiovean Pro Junior a obținut la finele săptămânii trecute un nou trofeu. Participantă la turneul Winter Cup”, de la Slatina, trupa lui Cristi Pițiche s-a impus în grupa intitulată sugestiv Champions League”, unde s-au calificat primele două clasate ale celor două serii, după disputarea jocurilor din grupe, într-o finală interesantă cu severinenii de la Sports Kids. Cele două echipe se întâlniseră și în grupe și remizaseră scor 3-3, iar în finala mare Pro Junior a câștigat cu 3-1. În semifinale craiovenii au obținut calificarea în ultimul act după ce au trecut cu 3-1 de echipa ACS Sfinții Constantin și Elena” din Pitești. De asemenea, FC Argeş Piteşti s-a impus în grupa denumită Europa League”, rezervată formaţiilor care după jocurile din grupă s-au clasat pe locurile trei-patru. Organizatorii au oferit diplome, medalii, cupe şi mingi câştigătorilor. De asemenea, au fost acordate premii speciale lui Alexandru Preda (FC Argeș) – cel mai bun portar al turneului și lui Denis Țâroi (Sport Kids) – cel mai bun jucător. Rezultatele din grupe au fost următoarele: Athletic 1 Slatina -Athletic 2 Slatina 14-0, Atletic Râmnicu Vâlcea – ACS „Sfinții Constantin și Elena” Pitești 5-4, Athletic 1 Slatina – Atletic Râmnicu Vâlcea 4-3, Athletic 2 Slatina- ACS „Sfinții Constantin și Elena” Pitești 0-10, Athletic 1 Slatina – ACS Sfinții Constantin și Elena” Pitești 3-5 – grupa A; FC Argeș Pitești – Pro Junior Craiova 0-2, Sport Kids Drobeta Turnu Severin – Junior Râmnicu Vâlcea 3-0, FC Argeș Pitești – Sport Kids Drobeta Turnu Severin 1-4, Pro Junior Craiova – Junior Râmnicu Vâlcea 3-4, FC Argeș Pitești Sport – Junior Râmnicu Vâlcea 4-1, Kids Drobeta Turnu Severin – Pro Junior Craiova 3-3 – grupa B.

Clasamentul final la „Champions League” a fost următorul: 1. Pro Junior Craiova, 2. Sport Kids Dr. Tr. Severin, 3. ACS Sfinții Constantin și Elena” Pitești, 4. Athletic 1 Slatina.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În turneul intitulat „Europa Eeague” ierarhia s-a prezentat astfel: 1. FC Argeș Pitești, 2. Juniorul Rm. Vâlcea, 3. Atletic Rm. Vâlcea, 4. Athletic 2 Slatina. La competiția Slatina Winter Cup”, lotul celor de al AS Pro Junior Craiova a fost format din: Mariusu Oprea – portar; Andrei Cârstea, Giani Badea, Mihai Măgălea, Marius Pârvulescu, Eduard Preoteasa, Teodor Dima, Alexandru Stan, Cătălin Afrenie și Luca Drulă.

A fost un turneu bine organizat cu echipe bune, competitive. În grupa noastră au fost echipe puternice și meciurile nu au fost deloc ușoare. La ceea ce promit copii de la grupa 2008, mai ales că se bat de la egal cu grupa 2007, mă așteptam să câștig. Am mers să câștig competiția de la Slatina pentru că pe 4 februarie mergem Brașov la turneul Nicu Văduva”, unul dintre cele mai puternice din țară, unde sper să facem și acolo o figură frumoasă. La Brașov voi mai merge pe 6 februarie cu grupa 2006, iar pe 2 va pleca grupa 2009 a cubului nostru, antrenată de Mircea Popa”, a declarat antrenorul de la Pro Junior, Cristi Pițiche.

Politica