În această seară, de la ora 17.45, echipa de baschet masculin de la SCM Craiova va primi vizita echipei BCMU Pitești în Sala Polivalentă din Bănie, într-un meci care va conta pentru etapa a XV-a a Ligii Naționale. Această partidă este una importantă pentru craioveni, care își doresc să ajungă la finalul stagiunii regulate în primele șase echipe ale clasamentului. În acest moment, baschetbaliștii de la SCM Craiova se clasează pe locul opt cu 20 de puncte, în timp ce adversarii de azi din Pitești sunt pe locul șase, cu 23 de puncte. Între cele două se mai află și Phoenix Galați, cu 21 de puncte. Clasamentul este unul strâns, dar fiecare punct contează și având în vedere că mai sunt doar șapte etape în afară de cea de astăzi până la încheierea sezonului regulat, craiovenii trebuie să se grăbească dacă nu vor să rămână în afara top six-ului.
„În partida cu Piteştiul diferenţa cred că o va face publicul. Sper ca suporterii să vină în număr cât mai mare la sală şi să ne încurajeze. Dacă vom câştiga, vom reintra în lupta pentru Top Six. Astfel, partida de luni (n.r. – azi) va fi foarte importantă pentru noi”, a declarat managerul echipei de baschet masculin a SCM Craiova, Marius Toma.
SCM Craiova vine după un parcurs foarte bun în ultima perioadă, cu trei victorii consecutive, iar jucătorii prezintă încredere într-un nou succes în această seară.
„Va fi un meci greu. Este bine că am vrut o perioadă de o săptămână să pregătim acest joc. Ne dorim ca fanii să vină în număr mare să susţină echipa şi să câştigăm acest joc. După o serie de succese, este normal să avem mai mare încredere în noi şi jocul să fie în creştere”, a spus Martin Paasoja, jucător al SCM Craiova.
Un american a ajuns în Bănie
Oficialii clubului craiovean au reușit în acest timp să resolve un prim transfer important pentru echipa de baschet masculin. Jucătorul american LaMarcus Reed a ajuns la un acord cu formația olteană și urmează să evolueze în maieul alb-albastru. Baschetbalistul este în vârstă de 29 de ani, măsoară 1,96 m și pozițiile lui de bază sunt 2 și 3. Acesta a jucat în sezonul trecut pentru BC Târgu Mureș, iar ultima dată a fost la Hapoel Haifa.