sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

„Masă caldă” cu sandwich-uri la liceul din Bârca, din cauza lipsei unei cantine

Liceul Teoretic „Adrian Păunescu” din Bârca este înscris, și anul acesta, pe lista unităților școlare la nivelul cărora se va implementa programul „Masă caldă”. Întrucât unitatea de învățământ nu dispune de o locație unde elevii să poată servi meniuri calde, aici s-a mers pe varianta pachetului alimentar. Este vorba despre un sandwich pentru fiecare beneficiar, conducerea liceului doljean menționând faptul că această măsură este extraordinară. Partea mai puțin bună este faptul că din cauza procedurilor birocratice și în acest an școlar, ca și anul trecut, trecerea la fapte va fi una întârziată.

 

Conform informațiilor emise de către Ministerul Educației, programul-pilot „Masă caldă” are ca obiectiv înlocuirea programelor „Laptele și cornul” și „Fructe în școli”. Pentru a-i testa eficiența, a fost aleasă câte o unitate de învățământ din fiecare județ al țării, în Dolj optându-se pentru Liceul Teoretic „Adrian Păunescu” din Bârca. Aceeași instituție a fost selectată și în prima rundă a implementării programului.

 

480 de beneficiari

Policlinica Buna Vestire Craiova

Nu mai puțin de 480 de elevi ai liceului din Bârca vor beneficia de acest program.

„La Bârca, sunt 504 elevi înscriși, dar nu toți frecventează. Vor fi 480 de elevi care vor beneficia de acest program. A apărut Ordonanța de Urgență 92/2017 în care se precizează că și de această dată vom face parte din acest proiect, ceea ce ne bucură. La noi la școală sunt elevi care provin din familii cu situații materiale reduse, fapt pentru care acest program este extraordinar. Nu mai sunt cheltuieli cu pachetul pentru școală și se simte acest lucru în bugetul unei familii. Pentru cei care sunt de dimineață, masa se servește în pauza mare, între 10:00 și 10:20, iar pentru elevii care învață după amiază avem pauză între 15:00 și 15:20”, a precizat Petre Dumitru, directorul Liceului Teoretic „Adrian Păunescu” din Bârca.

 

S-a recurs la sandwich din cauza lipsei unei cantine

Întrucât nu au o locație unde să poată fi servită masa caldă, în Bârca s-a mers pe varianta pachetului alimentar. Astfel, elevii de aici primesc câte un sandwich, în limita a șapte lei/zi/beneficiar. Cea care organizează licitație pentru desemnarea firmei care să asigure meniul copiilor este Primăria Bârca, dar aceste demersuri încep abia după ce vor fi publicate normele metodologice. Conform legii, acestea trebuie să apară în 45 de zile de la data apariției ordinului anterior amintit, drept pentru care elevii mai au de așteptat, deși primul semestru se apropie de final.

„Programul s-a dovedit a fi foarte eficient, doar că la fel ca în prima etapă a implentării, se întârzie un pic cu aplicare lui. Ar fi bine, anul acesta să fie implementat undeva la începutul lunii martie. Data trecută am început în mai. Noi nu putem beneficia de o masă caldă efectiv, pentru că nu avem o cantină, un spațiu adecvat. Avem condiții de depozitare, de păstrare, fapt pentru care s-a mers pe varianta pachetului alimentar, un sandwich pe care îl primește fiecare elev. Primăria ne ajută acum cu amenajarea unui sapțiu, a unei săli unde elevii să poată servi acest pachet”, a mai spus Dumitru.

În total, județului Dolj i-au fost asigurați, pentru această a doua rundă de implementare a proiectului, nu mai puțin de 280.000 de lei. Unitățile administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile-pilot pot suplimenta, din veniturile proprii, numărul de preșcolari/elevi beneficiari din unitățile-pilot, potrivit legii.
Planuri pentru următorii trei ani

Din estimările reprezentanților Ministerului Educației, în trei ani de zile, 700.000 de elevi ar putea beneficia de acest program.

„Noi ne-am angajat prin programul de guvernare că ducem în zona aceasta aproape la 700.000 de copii programul «Masa caldă». Acolo este idealul educaţional, dacă vreţi: să vină copilul dimineaţa la 8 la şcoală, să stea până la ora 12, să ia masa, sub o formă, să mai stea încă două-trei ore în acel program «Şcoală după şcoală» şi să plece acasă fără teme şi fără ghiozdan. (…) Încet, spre zona aceasta ne îndreptăm. Sunt convins că în trei ani putem ca 700.000 de copii din România să beneficieze de acest program, «Masă caldă», care va înlocui programul «Cornul şi laptele», a anunțat ministrul Educației, Liviu Pop.

Politica