Liderii PSD din Oltenia vor convocarea cât mai repede a Comitetului Executiv Naţional, în urma ultimelor dispute dintre premierul Tudose şi ministrul de Interne, Carmen Dan.
„Consider ca trebuie convocat cât mai repede Comitetul Executiv National al PSD. Situația din ultimele zile nu poate așteapta pana la CExN de la Iași.
Romanii așteaptă de la noi predictibilitate și stabilitate, așteaptă punerea in aplicare a programului de guvernare asumat.
Guvernul trebuie sa funcționeze ca o echipa unita și sa își duca la îndeplinire obiectivul votat de Parlament: o viața mai buna pentru romani”, a scris, pe facebook, preşedintele PSD Dolj, Claudiu Manda.
Şi PSD Olt cere convocarea CExN, „ca urmare a ultimelor evenimente din partid și derulate în spațiul public”
Solicitarea vine „în urma consultării organizațiilor locale din județ”. „PSD Olt, reprezentată de Paul Stănescu, în calitate de președinte și Marius Oprescu, președinte executiv, solicită de urgență convocarea Comitetului Executiv Național al PSD”, se arată într-un comunicat al partidului. Social-democrații spun că „această solicitare vine ca urmare a ultimelor evenimente din partid și derulate în spatiul public, evenimente care au darul de a produce grave prejudicii de imagine Partidului Social Democrat”. „PSD Olt dorește cât mai grabnic ca aceste inadvertențe să se clarifice imediat și PSD să continue guverneze țara așa cum electoratul a decis și dorit”, concluzionează cei de la PSD Olt.
Acelaşi mesaj a fost dat şi de preşedintele PSD Mehedinţi, Aladin Georgescu: „Având în vedere ultimele evenimente din spațiul public ce pot aduce grave prejudicii de imagine Partidului Social Democrat, precum și importanța stabilității politice si guvernamentale necesare continuării implementării PROGRAMULUI DE GUVERNARE, solicit D-lui Președinte Liviu Dragnea să convoace de urgență Comitetul Executiv Național al PSD!
În cel mai important for de conducere al Partidului Social Democrat, sunt sigur că vom găsi cele mai bune soluții pentru rezolvarea acestor probleme și, împreună, vom reuși implementarea măsurilor din Programul de Guvernare, votate și susținute de majoritatea celor prezenți la vot în alegerile parlamentare din anul 2016. Încrederea necondiționată a cetățenilor în Partidul Social Democrat ne obligă să comunicăm constructiv și împreună să luăm deciziile necesare pentru continuarea dezvoltării țării noastre! Românii și-au pus încrederea în noi și noi avem datoria să nu îi dezamăgim!”