sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Amenzi pentru șoferii care parchează pe trotuar

Șoferii care parchează mașinile pe trotuar sunt pasibili de amenzi. Se întâmplă în Slatina, unde, deja patru șoferi au fost sancționaţi contravențional, de poliţişti, cu amendă în valoare de 435 lei fiecare.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, agentul principal Alexandra Dicu, a declarat că, întrucât persoanele sancționate au invocat faptul că nu au avut cunoștință despre faptul că este interzis să parcheze în astfel de condiții, poliţiştii aduc la cunoștință cetățenilor faptul că necunoașterea legislației nu îi absolvă de răspundere.

Reamintim conducătorilor auto faptul că prevederile articolului 142, lit. n din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, a fost modificat în sensul că «este interzisă oprirea voluntară a vehiculelor pe trotuar, cu excepția situației în care administratorul drumului public a executat amenajări în acest sens, respectiv indicatoare sau marcaje rutiere specifice» (cu avizul prealabil al poliției rutiere)”, a afirmat ea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Reprezentantul IPJ Olt a adăugat că vechea prevedere stabilea că „este interzisă oprirea voluntară, pe trotuar, dacă nu se asigură un spațiu de cel puţin 1 metru pentru circulația pietonilor”.

Acest tip de abatere este sancționată cu 2-3 puncte amendă și 2 puncte penalizare.

Astfel, pentru asigurarea siguranței pietonilor și pentru a nu stânjeni deplasarea acestora pe trotuar, în perioada următoare, polițiștii slătineni vor desfășura activități specifice pentru sancționarea acestui tip de abateri”, a conchis Alexandra Dicu.

Politica