sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Primele măsuri pentru funcționarea normală a Maternității Spitalului de Urgență Târgu Jiu

A fost nevoie ca despre mizeria și condițiile inumane în care funcționează Secția Obstretică-Ginecologie aparținând Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu să apară informații publice pentru ca autoritățile să ia măsuri! Astfel, după ce ministrul Sănătății a cerut Direcției de Sănătate Publică Gorj să vadă cum stau lucrurile pe acest etaj, s-au găsit fonduri pentru reparații urgente.

Reprezentanții DSP Gorj au constat că cele apărute în presă nu aparțin altei instituții, echipamentele medicale, frigul din saloane și lipsurile medicale majore fiind realitatea Secției Obstretică-Ginecologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu. U prim pas spre normalitate este luarea unor măsuri urgente, respectiv de efectuare a unor reparații în patru dintre saloanele de pe acest etaj. Costurile vor fi suportate de către Consiliul Județean Gorj, reabilitarea urmând a fi făcută până la finele anului în curs. De asemenea, vor fi achiziționate patru mese folosite pentru consultarea pacientelor, această secție nemaibeneficiind de modernizare și dotări specifice de mai bine de 30 de ani. Pentru 2018, autoritățile județene și-au propus lucrări majore în acest sens, având pregătită o sumă de bani pentru reparații și echipare corespunzătoare a saloanelor, a sălii de naștere și a cabinetelor medicale.

Politica