sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Parcarea subterană din Craiova, un nou important parc al urbei

Parcarea subterană va deveni, în scurt timp, un alt important parc al Craiovei. Aici vor fi multe zone verzi, autoritățile demarând deja acțiunile în acest sens. Anunțul a fost făcut de către primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

Tot legat de parcarea subterană, edilul a mai spus imediat după implementarea proiectului parcării cu plată prin SMS, spațiul subteran a început să devină eficient. Astfel gradul de ocupare a crescut de la 30% la aproximativ 70%.
„Prioritatea noastră numărul unu este eficientizarea parcării subterane, care și-a crescut gradul de ocupare de la 30% la 70% și care este principalul obiectiv al administrației să-și atingă indicatorii. Două lucruri avem de făcut la parcare: să fie eficientă și să fie frumoasă. Folosită, prin introducerea acestei parcări prin SMS, a început să fie și cea subterană. În permanență se îmbracă în verdeață și, o să vedeți, într-un an, doi, tot ce s-a plantat acolo va crește, și va fi o oază de verdeață și un nou parc al Craiovei. Centrul Craiovei e al tuturor locuitorilor nu doar al celor care locuiesc în centru. Problema numărul unu a fost acolo, acele mașini parcate în perioada de vară și mai ales seara și noaptea, pe trei benzi. Vara, când încep terasele să funcționeze, de seara, de la ora 20.00 și până dimineața, găseai mașini parcate pe A. I. Cuza, pe trei benzi. Practic, se circula pe un sens. Atunci, problema e a locuitorilor din zona centrală sau a tuturor locuitorilor? Nu trebuie să stea o armată de polițiști locali și să nu aibă nici intrumente – căci, de fapt, asta era marea problemă – ca să poată degaja mașinile parcate pe carosabil”, a declarat Mihail Genoiu, primarul Craiovei.

Politica