sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Criminal la 77 ani

Un bărbat în vârstă de 77 de ani, din localitatea Bistrița Nouă, oraș Piatra-Olt, a fost reținut de polițiști, după ce și-a ucis cu sălbăticie un consătean, în vârstă de 73 de ani. Instanța l-a lăsat în libertate. 

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Anca Anuța, a declarat că victima a fost bătută cu mai multe obiecte contondente, printre care o rangă.

În cursul zilei de vineri, victima a lucrat în curtea inculpatului, iar după ce și-a terminat treaba a plecat acasă. După-amiaza, partea vătămată s-a întors pentru a-și lua sculele din locul în care a muncit, moment în care între aceasta și agresor a avut loc o altercație. Victima a fost lovită cu mai multe obiecte contondente și a murit. Ca motiv, inculpatul a invocat faptul că a văzut o persoană străină că-i intră în curte și a vrut să se apere”, a declarat procurorul Anca Anuța.

Policlinica Buna Vestire Craiova

După ce și-a omorât consăteanul, bărbatul a sunat la 112, mărturisind fapta comisă.

La fața locului a acționat echipajul de pe ambulanță, însă a fost trimis și un echipaj al Poliției. Din păcate, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru salvarea victimei de 73 de ani, din localitatea Bistrița Nouă. Nu au mai fost efectuate manevre de resuscitare și s-a constatat decesul bărbatului, care pe întreaga suprafață a corpului prezenta o politraumă produsă prin lovituri repetate cu corpuri contondente, printre care se pare și o rangă metalică, și plăgi multiple. Victima a suferit leziuni incompatibile cu viața”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Olt, medicul Alina Duminică.

Bărbatul a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, și apoi prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă. Magistrații Tribunalului Olt au luat însă decizia de a-l plasa în arest la domiciliu pe 30 de zile. Decizia judecătorilor nu este definitivă, putând fi contestată, însă este executorie astfel că Marin Ionescu a fost deja eliberat din arest.

 

Politica