sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Cinci pentru deszăpezirea Craiovei

Pe lângă Societatea de Salubritate a Craiovei, Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ (RAADPFL) și trei firme private se vor ocupa de deszăpezirea Craiovei. Cele trei societăți private sunt Delta ACM 93 S.A., Rodali Cargo S.R.L. și A-Z System S.R.L. Deszăpezirea orașului ar putea costa craiovenii trei milioane de lei, fără TVA.

 

Reprezentanții SC Salubritate anunță că, în urma procedurii de licitație deschisă, organizată pentru deszăpezirea orașului, RAADPFL Craiova a câștigat loturile 1, 2, 8 și 9 și va închiria către SC Salubritate Craiova SRL, în funcție de condițiile meteorologice existente: tractoare rutiere de minim 60 CP echipate cu plug (semigreder)/lamă pentru împins zăpada și remorcă pentru transport (minim 2 și maxim 3 bucăți); tractoare rutiere de minim 60 CP cu echipament pentru împrăștiat material antiderapant și remorcă pentru transport (minim 3 și maxim 4 bucăți); autobasculante peste 16 tone, pentru transport și tractare (minim 1 și maxim 2 bucăți); autobasculante 7-16 tone, pentru transport și tractare (minim 1 și maxim 2 bucăți).

Delta ACM 93 a câștigat loturie 5 și 7, ceea ce înseamnă că va asigura autovehicule peste 16 tone cu lamă și sistem de împrăștiat material antiderapant (minim 8 și maxim 12 bucăți) și încărcător frontal cu cupă și lamă (buldoexcavator), minim 10 și maxim 12 bucăți.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Rodali Cargo SRL, câștigătoarea lotului 6, va asigura, conform SC Salubritate Craiova, încărcătoare frontale cu cupă cu o capacitate egală sau mai mare de 3 mc pentru activitatea de deszăpezire, minim 1 și maxim 3 bucăți, în timp ce A-Z System SRL, a cărei ofertă a fost desemnată câștigătoare pe lotul 3, va pune la dispoziție autogredere de minim 80 CP pentru împins zăpada, minim 1 și maxim 2 bucăți.

În total este vorba despre opt acorduri cadru ce vor fi încheiate pe o perioadă de cinci luni, începând cu 15 noiembrie 2017 și până la 15 martie 2018.

Alături de vehiculele industriale închiriate, menținerea în stare de funcțiune a căilor publice din Craiova va fi asigurată și de cele 37 utilaje ale S.C. Salubritate Craiova S.R.L.

Procedura a fost anulată în cazul celorlalte două loturi scoase la licitație, lotul 4 – vehicul multifuncțional echipat cu lamă și sistem de împrăștiere material antiderapant (minim 8 și maxim 13 bucăți) și lotul 10 – vehicul multifuncțional de gospodărie comunală echipat cu sistem turbofreză (minim 1 și maxim 2 bucăți) întrucât nu au fost depuse oferte. S.C. Salubritate Craiova S.R.L. va relua demersurile pentru acoperirea loturilor rămase neatribuite”, au transmis reprezentanții Salubrității.

În prezent, SC Salubritate Craiova SRL are în stoc 867,88 tone de sare, urmând a achiziționa, în baza unui acord cadru încheiat în cursul anului 2016, alte 3.500 de tone, iar în magazia societății se mai află în acest moment 523,46 metri cubi de nisip și 10,28 tone de clorură de calciu, ce vor fi folosite pentru deszăpezirea orașului.

În ceea ce privește sumele ce urmează a fi plătite pentru serviciile de deszăpezire, reprezentanții Salubrității au precizat că vor fi luate în calcul și orele de staționare.

Cei mai mulți bani ar urma să îi primească DELTA ACM 93, ale cărei oferte declarate câștigătoare au o valoare totală de 2.152.082,6 lei, fără TVA, ofertele RAAPFL au fost de 383.107,16 lei , fără TVA, iar A-Z SYSTEMS S.R.L. și S.C. RODALI CARGO S.R.L au avut oferte de preț în valoare de 130.208 lei, fără TVA, respectiv 225.430,80 lei, fără TVA.

Conform unui răspuns transmis de SC Salubritate Craiova, la solicitarea Jurnalul Olteniei, acestea ar fi valorile maximale pentru cantitatea cea mai mare care urmează a fi achiziționată, atât în ceea ce privește numărul de utilaje, cât și numărul de ore plătit.

Politica