sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

JUNIORI/Elevii lui Calițoiu au spart gheața

După 4 înfrângeri, juniorii U17 de la CSS Drobeta Turnu Severin au bifat primul punct în Liga Elitelor

În etapa a V-a din Seria Vest a Ligii Elitelor U17, elevii pregătiți de Mihai Calițoiu au remizat, scor 1-1, în deplasare, cu ASA Târgu Mureș. A fost primul punct al severinenilor, care, în precedentele 4 etape, pierduseră, la scor, jocurile cu CSU Craiova (1-5), Centrul Național Mureș (0-7) și Ardealul Cluj (1-6), iar, runda precedentă, cu Viitorul Mihai Georgescu Cluj (2-3). La Târgu Mureș, golul CSS-ului a fost marcat de Cosmin Popescu, în minutul 20.

„Ne-au trebuit 3 înfrângeri usturătoare ca să ne obișnuim cu aerul puternic de la Liga Elitelor. Avem un lot restrâns numeric și pentru a putea face față trebuie să muncim triplu. Întâlnim echipe cu identitate și tradiție în fotbalul românesc, lucruri pe care noi, severinenii, le-am pierdut. Sunt mulțumit de acest prim punct luat din deplasare și pentru faptul că ne-am recalibrat și ridicat la nivelul competiției, care este foarte ridicat”, a declarat Calițoiu. Acesta a mizat pe:

Policlinica Buna Vestire Craiova

Răceanu – Ilie, Bordea, Popa, Mincu – Trăilescu (60 Ungureanu), Cerbu, Mogoș (cpt) – Toader (70 Iorgulescu) Dănoiu, C. Popescu (80 F. Popescu).

Etapa viitoare, CSS Drobeta Turnu Severin va juca la SCM Râmnicu Vâlcea, cealaltă echipă din seria vest care a acumulat doar 1 punct.

Mircea OGLINDOIU

Liga Elitelor U17, Seria Vest

Etapa a V-a

CSU Craiova – SCM Râmnicu Vâlcea 2-0

ASA Târgu Mureș – CSS Dr. Tr. Severin 1-1

Ardealul Cluj – UTA Arad 1-0

Viitorul Cluj – FC Star Sport Pitești 3-1

Centrul Național Mureș – Poli Timișoara 1-0

Politica