sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Spitalul Județean de Urgență Craiova face noi angajări

Noi locuri de muncă la Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Craiova! Unitatea spitalicească are nevoie de personal pentru partea administrativă. Astfel, se caută analişti, ingineri-electromecanică, registratori medicali și operatori pentru Secția clinică ATI. Craiovenii care au avut în vedere aceste posibilități de lucru au trecut prin prima probă a concursului în dimineața zilei de marți. Cei care vor obține punctaj bun la testarea scrisă vor susține un interviu în data de 17 noiembrie, anul curent.

Potrivit cerinţelor în vederea participării la concursuri, posturile vacante ale unităţii spitaliceşti din Craiova se adresează atât persoanelor cu experienţă în domeniu sau vechime în muncă, cât şi debutanţilor.

Cu sau fără vechime

Policlinica Buna Vestire Craiova

În ceea ce-i privește pe cei aflați la început de carieră, aceștia au șansa de a lucra în domeniul registraturii medicale. Spitalul din Craiova are nevoie de trei persoane în acest sens, posturile fiind în cadrul Serviciului de evaluare și statistică medicală. Condiția de bază este ca cei interesați să aibă studii medii. Debutanţi se caută şi pentru postul de operator în cadrul Secției ATI (diplomă de bacalaureat sau diplomă de absolvire a învățământului postliceal) și pentru cel de analist (diplomă licență de specialitate) în cadrul Compartimentului Informatică. Referitor la funcţiile de conducere, unitatea medicală are nevoie de un șef pentru Serviciul tehnic administrativ (inginer, specialitate electromecanică diplomă de licență și minimum șapte ani vechime în specialitate). Pentru Secția clinică ATI mai este nevoie de un inginer specialist (electromecanic, diplomă licență și minim doi ani vechime în specialitate).

Taxe de participare, cuprinse între 100 și 150 de lei

Dosarele în vederea participării la concursuri au fost deja depuse, proba scrisă având loc în data de 14 noiembrie 2017 și interviul urmează a fi susținut în data de 17 noiembrie 2017. Doljenii interesați de posturile vacante ale unității spitalicești trebuie să urmărească site-ul Spitalului Județean Clinic de Urgență Craiova, unde la secţiunea „Cariere” apar periodic date noi cu privire la acest aspect. De asemenea, informaţii se mai pot obţine şi la sediul spitalului sau sunând la numărul de telefon 0251.502.306. Înscrierea la concursuri se face achitând şi o taxă de 100 sau 150 de lei.

Politica