sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: Hoții de lemne se înmulțesc precum ciupercile după ploaie

În prag de iarnă hoții de lemne se înmulțesc precum ciupercile după ploaie în Mehedinți. La data de 21 octombrie a.c., Poliția orașului Strehaia a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un bărbat de 53 de ani, din comuna Corcova, judeţul Mehedinţi, cu privire la faptul că o persoană sustrage material lemnos de pe un teren agricol. La fața locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Posturilor de Poliție Corcova și Broșteni, care au efectuat verificări, stabilind că, un bărbat, de 57 de ani, din aceeaşi localitate, ar fi tăiat patru arbori, de esenţă salcâm, de pe un teren arabil, ce nu face parte din fondul forestier.

În cauză s-a întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de distrugere.

Prinși cu lemne fără documente legale

Policlinica Buna Vestire Craiova

La data de 22 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Izvoru Bîrzii au identificat în trafic un bărbat de 52 de ani din comuna Șimian, judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea, pe DN 67, în localitatea Halânga, un tractor, care tracta o remorcă neînmatriculată, în care se afla cantitatea de 1,52 mc material lemnos.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constat faptul că bărbatul transporta material lemnos fără documente legale de provenienţă şi pentru care nu avea aviz de însoțire ori alt document prevăzut de lege.

Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.

Alt caz similar la Bîcleș

La data de 22 octombrie a.c., poliţiştii Postului de Poliție Bîcleș au organizat și executat o acțiune pe linie de silvicultură împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic Strehaia, ocazie cu care a fost depistat un bărbat de 56 ani din comuna Breznița de Motru, județul Mehedinți, în timp ce transporta, cu o autoutilitară, pe raza localității Bîcleș, cantitatea de 4 mc material lemnos de esență cer, fără a deține documente de proveniență sau de însoțire.

În cauză a fost aplicată o sancțiune contravențională conform Legii nr. 171/2010, în valoare de 3.000 lei, iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării și lăsat în custodia organelor silvice.

Politica