Aproximativ 50 de angajați ai Serviciului de Ambulanță Dolj au protestat astăzi în curtea unității. Liderii sindicali afirmă că serviciul nu a fost afectat. Ambulanțierii doljeni, la fel ca și colegii lor din țară, reclamă pierderea veniturilor salariale, incapacitatea Guvernului de a achiziționa ambulante proiect demarat din 2009 și fapul că sunt 3.000 de posturi neacoperite în serviciile de ambulanță. Situația se resimte și în județul Dolj. „La nivelul județului Dolj dacă ne referim strict la deficitul de personal, 60 de oameni la teren lipsesc și la momentul actual de la Guvernarea Boc, de la acea memorabilă ordonanță care spunea: pleacă 7 și avem 1. Ambulanțe… n-am achiziționat de ani buni o ambulanță”, a declarat, pentru Jurnalul Olteniei, Eleodor Cârstoiu, vicepreședinte al sindicatului Hipocrat. Un protest urma să aiba loc și în fața prefecturii Dolj însă sindicaliștii nu au reușit să obțină o autorizație în acest sens de la Primărie, așa că vor lua parte la mitingul din 4 octombrie ce va fi organizat în București.
Protest la Ambulanța Dolj

Ultima ora
- Horoscop 2-8 februarie 2026: Schimbări și bani deblocați
- Adio, Vocea României? Theo Rose a rupt tăcerea
- Făurar: Obiceiuri și superstiții în satele din Oltenia
- Oltenia, alertă meteo! Cod Galben de ninsori și ger
- Europa: Destinația ieftină pentru city break, în 2026
- Scandal în Italia: Chipul lui Meloni apare pe o frescă
- Raed Arafat: Limitarea social media la copii e urgentă
- Nicușor Dan, cadouri de 10.000 euro primite în 2025
- Acneea la menopauză: Soluții care funcționează
- Metoda „Accidentul” lovește din nou: reținere la Craiova






