sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Studiul de fezabilitate pentru construirea unui parc la fosta unitate militară din Slatina, finalizat

Municipalitatea a finalizat studiul de fezabilitate pentru construcţia unui parc, pe mai bine de trei hectare din terenului fostei unităţi militare din Slatina.

Viceprimarul Slatinei, Claudiu Stăncioiu, a declarat că, potrivit studiului de fezabilitate, valoarea investiţiei ar ajunge undeva la 21 milioane lei, însă în urma realizării proiectului tehnic, suma ar trebui să scadă drastic.

A fost finalizat studiul de fezabilitate pentru construirea parcului de la unitatea militară. A fost predat către Departamentul de Investiţii al primăriei, pentru demararea investiţiei. Potrivit studiului de fezabilitate, valoarea lucrării se ridică la peste 21 de milioane, suprafaţa totală pe care va fi construit parcul fiind de 35.800 de metri pătraţi”, a afirmat Stăncioiu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

După realizarea proiectului tehnic, lucrarea va fi ridicată în SEAP pentru organizarea licitaţiei.

Următorul pas este realizarea unui proiect tehnic, după care va fi demarată licitaţia şi toată procedura aferentă. Cred că, luna viitoare, va fi gata proiectul tehnic. Execuţia propriu-zisă va începe atunci când va permite timpul. Între timp, însă, putem să finalizăm documentaţia tehnică”, a mai declarat Stăncioiu.

Terenul fostei Unităţi Militare din oraş a fost preluat de municipalitate în urma unei hotărâri de guvern din 26 septembrie 2012. În schimbul preluării terenului de la guvern, Consiliul Local urma să cedeze Ministerului Apărării 48 de locuinţe prin programe derulate de ANL sau cu fonduri proprii din bugetul local. Tot prin acest transfer, municipalitatea se obliga să reabiliteze clădirea Cercului Militar, situată pe strada Ionaşcu. În urma renegocierii înţelegerii cu MApN, în acest an, primarul Emil Moţ a reuşit să ridice cele două condiţii impuse preluării terenului.

Politica