Prin modul în care domină și surclasează adversarii, trupa lui Napoli și Turcu nu are adversar în lupta pentru câștigarea competiției.
Cu fiecare etapă scursă din Liga a 4-a Dolj, devine tot mai certă câștigătoarea competiției. Având un parcurs fără greșeală și un apetit ofensiv halucinant, FC U Craiova 1948 este sigură că va reprezenta județul la barajul de promovare în eșalonul trei. Trupa lui Nicolo Napoli și Ovidiu Turcu pare din altă ligă în acest sezon, iar ușurința cu care își surclasează adversarii o duce cât mai aproape de realizare primului obiectiv. Nu este joc în care craiovenii să nu marcheze mai mult de 4 goluri, iar la ultima partidă fără două reușite își egalau recordul.
12-0 cu Victoria Plenița în ultimul joc a făcut ca U Craiova 1948 să ajungă la 7 succese din tot atâtea meciuri, având 53 de goluri marcate şi 5 primite. Craiovenii se bazează pe un schelet format din jucători trecuți, la nivelul Ligii a 3-a, pe la Podari și Filiași, precum Avram, Dina, Ștefan, Marinoiu, Luică, Cârstea, Raicea, Sârmon, Bălan, Stoichițoiu și Chircan, iar acest aspect dă o notă de dominare a oricărui adversar. De asemenea, sosirea lui Dănănae, investit deja căpitan, este un câștig important în echilibrul valoric. Valoarea superioară și pregătirea fizică zilnică sunt un atu în plus la fiecare joc, în condițiile în care majoritatea echipelor din Liga a 4-a nu au un program complet de antrenamente precum echipa lui Napoli și Turcu.
Parcursul de excepție se datorează, în primul rând, unui nucleu de jucători care au un rol ofensiv determinant. Este vorba de Claudiu Ștefan, Raicea, Cârstea și Bălan, ultimi doi fiind principalii marcatori ai echipei.
Cu toate că, până la finele anului, mai sunt de jucat 9 etape, între care sunt incluse și meciuri cu echipe precum Jiul Podari, Progresul Segarcea, Dunărea Calafat și Viitorul Cârcea, gruparea craioveană nu își va face probleme în a obține punctele, mai ales că forma extraordinară în care se află nu-i permite acest lucru. În runda de la finele săptămânii trecute s-au marcat multe goluri, iar acel 12-0 de pe „Aripile” dintre U Craiova 1948 și Victoria Plenița este urmat în topul etapei de partida de la Segarcea, unde Progresul a dispus cu 7-3 de campioana ultimelor două sezoane Tractorul Cetate. Metropolitan Işalniţa a dispus cu 5-0 de Ajax Dobroteşti, Dunărea Calafat a câştigat detaşat cu scorul de 4-0 partida cu Recolta Ostroveni, acelaşi scor 4-0 a fost la întâlnirea dintre Flacăra Moţăţei şi Viitorul Cârcea, dar aici cei care au câştigat au fost oaspeţii. Jiul Podari a câştigat printr-un scor de neprezentare 3-0 meciul de acasă cu UT Dăbuleni, iar Progresul Băileşti a dispus cu 3-1 de echipa Danubius Bechet.
Etapa viitoare:
30 septembrie, ora 11
UT Dăbuleni – Flacăra Moțăței
Știința Danubius Bechet – Jiul Podari
Victoria Plenița – CSM Progresul Băilești
Tractorul Cetate – Dunărea Calafat
Ajax Dobrotești – Progresul Segarcea
Viitorul Cârcea – Metropolitan Ișalnița
1 octombrie, ora 11
U Craiova 1948 – Recolta Ostroveni (stadion „Știința” din Celaru)
Clasament
1. U Craiova 1948 7 7 0 0 53-5 21
2. Jiul Podari 7 6 0 1 16-6 18
3. Danubius Bechet 7 5 0 2 21-16 15
4. Progresul Segarcea 7 4 1 2 20-10 13
5. Dunărea Calafat 7 4 1 2 20-11 13
6. Progresul Băilești 7 3 2 2 11-8 11
7. Viitorul Cârcea 7 3 1 3 15-16 10
8. Tractorul Cetate 7 3 0 4 18-23 9
9. Flacăra Moțăței 7 3 0 4 15-23 9
10. Metropolitan Ișalnița 7 2 0 5 17-21 6
11. UT Dăbuleni 7 1 2 4 16-32 5
12. Recolta Ostroveni 7 1 1 5 15-30 4
13. Victoria Plenița 7 1 1 5 11-29 4
14. Ajax Dobrotești 7 1 1 5 8-26 4