sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Judo/ Bronz pentru Ioviță

Etapa Cupei Europene la Judo, pentru juniori, de la Arad, a adus medalia de bronz pentru severineanca Roberta Ioviță.

Prezent cu 5 judoka în competiție, CSM Drobeta Turnu Severin a avut o reprezentantă pe podiumul de premiere, Roberta Ioviță fiind cea care a izbutit să cucerească medalia de bronz. Eleva pregătită de Gicu Vasilan și Lena Sterea a concurat la categoria 52 kg. Aproape de podium a fost și severineanca Iasmica Covaciu, clasată pe locul al V-lea la 48 kg. Pe locul al IX-lea s-a poziționat Andreea Borontiș (57 kg), în timp ce Ana-Maria Stroe (44 kg) și Vlad Topală (81 kg) au pierdut din primul tur. La etapa de la Arad a Cupei Europene pentru juniori au participat 238 de judoka, din 32 de țări.

La Cupa Europeană pentru Juniori, de la Arad, am participat cu cadeții și am luat o medalie de bronz. Sportivii noștri veneau după cantonamentele efectuate în Bulgaria, la Kiten, și în Serbia, la Bor, astfel că au intrat mai greu în febra unei competiții de asemenea nivel. Acum urmează o perioadă de pregătire specifică pentru lupta la sol, pentru a fi în formă bună la acest capitol, deoarece la sfârșitul lunii septembrie, la Drobeta Turnu Severin, vor avea loc Campionatele Naționale de Ne-Waza pentru Copii U12, U14 și U16, de la care ne-am propus câteva medalii”, a spus antrenoarea de la CSM Drobeta Turnu Severin, Lena Sterea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica