Județul Olt se află pe primul loc, până acum în acest an, la numărul de contracte de prestări servicii în ceea ce privește executarea lucrărilor de cadastru. Conform unui comunicat de presă al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, 94 de astfel de contracte au fost semnate în Olt, următoarele județe fiind Teleorman și Cluj. La polul opus se află Timiș și Sibiu, cu 1, respectiv 2 astfel de contracte.
1.256 de primării din România au semnat, anul acesta, contracte de prestări servicii de cadastru general, în valoare de 106.560.769,70 de lei. Suma totală alocată de ANCPI, în 2017, pentru lucrări de cadastru general este de 442.350.000 de lei, pentru un număr maxim de 7.372.500 de imobile.
Până în prezent, aproximativ 53% dintre primăriile care au încheiat contracte de finanțare cu oficiile de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI) au trecut la etapa următoare și au semnat contracte cu persoane fizice sau juridice autorizate să execute lucrări de cadastru. Anul acesta, numărul unităților administrativ-teritoriale (UAT) care au încheiat contracte de prestări servicii de înregistrare sistematică este aproape dublu față de 2016, când doar 693 de UAT-uri au reușit să finalizeze procedurile de achiziție pentru realizarea lucrărilor de cadastru general.
„Județele în care au fost semnate cele mai multe contracte de prestări servicii în 2017 sunt Olt – 94, Teleorman – 68 și Cluj – 62. Cele mai puține contracte au fost semnate în județele Timiș – 1 și Sibiu – 2”, se arată în comunicatul de presă emis de ANCPI.
80% dintre primăriile eligibile au semnat, anul acesta, contracte de finanțare cu oficiile de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI) pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pe sectoare cadastrale, în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF).
Potrivit legii, UAT-urile primesc, în 2017, pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică, suma de 150.000 de lei/UAT, față de 135.000 de lei/UAT, în 2016. În plus, începând din 2017, bugetele sunt multianuale, ceea ce înseamnă că primăriile nu pierd banii dacă nu finalizează lucrările până la sfârșitul anului.
Obiectivul principal al PNCCF este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri și apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, dar și din fonduri externe obținute prin Programul Operațional Regional, în cuantum de peste 300 de milioane de euro. De asemenea, în cadrul acestui proiect, o altă sursă de finanțare poate fi bugetul local al primăriilor.