sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Fostul primar din Caracal, trimis în judecată alături de alte 23 de persoane, printre care secretarul judeţului Olt

Condamnat deja în două dosare de corupţie, fostul primar al municipiului Caracal, Gheorghe Anghel, a fost trimis în judecată, de procurorii DNA Craiova, într-un alt dosar, fiind acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, fiind identificate peste o mie de acte materiale. Printre cei trimişi în judecată se numără şi actualul secretar al judeţului Olt, Gabriel Buleteanu, fost angajat al Primăriei Caracal.

În acest dosar, au fost trimişi în judecată şi mai mulţi foşti angajaţi ai primăriei conduse de Gheorghe Anghel, mulţi dintre ei fiind condamnaţi şi în celelalte dosare, dar şi oameni de afaceri.

Astfel, au fost trimişi în judecată următorii:

Policlinica Buna Vestire Craiova
  • fostul director executiv al Direcției Economice din cadrul Primăriei municipiului Caracal, Maria Tudor, fiind acuzată de constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată (1.011 acte materiale) și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (4 acte materiale);
  • Mariana Benghe, fost auditor în cadrul Compartimentului de Audit Public Intern din Primăria municipiului Caracal, la data faptelor, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată (12 acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (22 acte materiale) și uz de fals în formă continuată (22 acte materiale);
  • Elena Neculăiţă şi Natalia Olaru, consiliere la Compartimentul Buget – Contabilitate, Finanțe Publice din cadrul Direcției Economice a Primăriei mun. Caracal, Mariana Coşoveanu și Maria Guţă, casiere la casieria centrală din cadrul Direcției Economice a Primăriei mun. Caracal, la data faptelor, pentru  constituirea unui grup infracțional organizat și abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată;
  • Gabriel Buleteanu, funcționar public, având funcția de șef al Serviciului Juridic – Contencios din cadrul Primăriei Caracal, la data faptei, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit;
  • Mihaela Dumitrescu (fostă Duică), funcționar public în cadrul Primăriei. Caracal, Sandu Grigorie, reprezentant al S.C. Grion Ignifug S.R.L., George Pavel, reprezentant al P.F. Pavel George, Georgeta Cercel, reprezentant al S.C. Stefanotis S.R.L., Florea Florica Popa, reprezentant al S.C. Acronic Serv S.R.L., Vasile Văduva, reprezentant al S.C. Alvaad Prod Serv S.R.L., la data faptelor și Daniela Stroe, pentru săvârșirea infracțiunilor de: constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată;
  • ALEXANDRU IONESCU, reprezentant al S.C. Mario S.R.L. la data faptelor, pentru săvârșirea infracțiunilor de: constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată;
  • Florinel Stroe, reprezentant al S.C. Sf S.R.L. la data faptelor și S.C. Sf S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată;
  • Paul Popa, reprezentant al S.C. Multiactiv Sistem S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de: constituirea unui grup infracțional organizat și complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată;
  • S.C. Grion Ignifug S.R.L., S.C. Stefanotis S.R.L., S.C. Mario S.R.L., S.C. Acronic Serv S.R.L., S.C. Alvaad Prod Serv S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată;

Procurorii susţin, în rechizitoriu, că în perioada 2009 – 2012, la nivelul Primăriei Caracal, și-a desfășurat activitatea un grup infracțional organizat care a avut drept scop obținerea, de către membrii săi și persoane apropiate acestora, de sume de bani necuvenite, în principal direct din încasările instituției publice, în condiții nelegale, prin folosirea de documente care nu atestau operațiuni comerciale reale. Prejudiciul cauzat bugetului Unității Administrativ Teritoriale a Municipiului Caracal este de 5.009.500 lei.

Din grupul infracțional organizat au făcut parte inculpatul Anghel Gheorghe, primarul municipiului Caracal și inculpata Tudor Maria, directorul economic al instituției, care au deținut și calitatea de inițiatori și coordonatori ai grupului, precum și funcționari publici aflați în subordinea acestora și reprezentanți ai unor societăți comerciale, care au acționat coordonat pentru obținerea de foloase ilicite.

„În concret, în perioada menționată anterior, inculpații Anghel Gheorghe și Tudor Maria au dispus eliberarea de sume de bani direct din casierie și au semnat ordine de plată în favoarea mai multor societăți comerciale, fără ca aceste plăți să fie în vreun fel justificate de angajamente legale din care să rezulte obligații de plată în sarcina Primăriei Caracal, fără să existe dovada efectivă a recepționării bunurilor plătite și folosirea acestora în interesul instituției, fără să rezulte necesitatea obiectivă a efectuării unor astfel de achiziții și fără ca aceste operațiuni financiare să fie supuse controlului financiar preventiv”, se arată într-un comunicat remis de DNA.

Procurorii mai spun că la grupul infracțional organizat au aderat reprezentanți de fapt/de drept ai societăților comerciale în numele cărora s-au emis pretinsele „documente justificative” și alți funcționari publici din cadrul Primăriei Caracal care au pus la dispoziția angajaților din cadrul Direcției Economice și casieriei centrale numeroase facturi fiscale și chitanțe cu conținut nereal, documente de evidență primară în care au fost consemnate de regulă prestări de servicii fictive în beneficiul instituției publice.

„Practic, inculpatul Anghel Gheorghe, în calitate de inițiator și lider al grupului infracțional organizat, a acționat în mod concertat alături de ceilalți inculpați pentru obținerea de foloase patrimoniale/nepatrimoniale (sume de bani și capital electoral) atât pentru sine cât și pentru alții (ceilalți membrii ai grupării sau persoane apropiate acestuia), folosind în mod discreționar bugetul local al Primăriei Caracal ce provenea în special din veniturile încasate din impozite și taxe locale, manipulate prin casieria centrală”, mai spun procurorii.

Cei de la DNA exemplifică modul înc are Gheorghe Anghel a folosit discreționar bugetul local. El a organizat diverse „mese de protocol”, fără respectarea prevederilor legale și ale hotărârilor Consiliului Local al municipiului Caracal și a achiziționat produse care nu erau necesare instituției publice sau servicii de presă destinate promovării unei imagini favorabile, încălcând flagrant obligațiile stabilite de lege în sarcina sa ca ordonator principal de credite.

„În acest sens, a dat dispoziții atât direct, dar mai ales indirect, prin intermediul directorului economic, să fie plătite sume de bani în special din numerarul casieriei dar și prin ordine de plată (semnate de el și inculpata Tudor Maria), din conturile de trezorerie ale instituției publice, fără respectarea prevederilor legale și în baza unor înscrisuri care, în cea mai mare parte, nu atestau prestații reale făcute în beneficiul primăriei sau a municipiului Caracal”, mai arată DNA.

Pentru ca mecanismul infracțional elaborat alături de inculpata Tudor Maria să poată fi efectiv aplicat și să nu fie sesizate organele fiscale sau penale competente, Gheorghe Anghel a suprimat mecanismele de control (controlul intern managerial, controlul financiar preventiv și auditul intern) prevăzute de lege, care aveau ca obiect tocmai verificarea regularității și legalității acestor plăți și, implicit, folosirea eficientă a fondurilor publice care constituiau bugetul Primăriei Caracal.

În același scop, susţin anchetatorii, cei doi au hotărât de comun acord eliminarea etapelor obligatorii prevăzute de lege cu privire la utilizarea fondurilor publice și, implicit, suprimarea înscrisurilor care ar fi trebuit să fie semnate de aceștia – dispoziția de plată către casierie și ordonanțarea de plată, tocmai pentru a suprima dovezile scrise care probau activitatea infracțională derulată în perioada 2009 – 2012.

În cauză, Consiliul Local al municipiului Caracal s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 5.009.500 lei.

Procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile, ce aparțin inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Olt cu propunerea de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză. Instanţa olteană, tocmai l-a condamnat pe Anghel în două dosare în care era acuzat de fapte de corupţie, în unul dintre ele fiind în mare aceiaşi inculpaţi.

Politica