luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Rămași fără “benzină”, elevii lui Mangia au luat un singur punct de la FCSB

La doar două zile distanță de la marele meci cu AC Milan disputat la Drobeta Turnu Severin, CSU Craiova a întâlnit în campionat, duminică seara, FCSB, pe Arena Națională din București. Obosiți după jocul din turul trei preliminar al Europa League craiovenii nu au excelat în fața roș-albaștrilor decât în prima repriză, în care s-au aflat în avantaj, apoi după pauză au căzut considerabil din punct de vedere fizic și au permis egalarea gazdelor. Băluță (28) a marcat golul Craiovei din prima parte a meciului după o pasă primită de la Gustavo, care l-a lansat pe acesta în careul steliștilor iar mijlocașul craiovean a reluat cu exteriorul pe lângă portarul Niță. Finalul primei reprize anunțase deja o dominare a lui FCSB în partea secundă a partidei, formația bucureșteană ratând două ocazii mari prin Gnohere și Momcilovic înainte de pauză. Căderea fizică a elevilor lui Mangia a fost observată clar după reluarea partidei, iar gazdele au reușit să restabilească egalitatea pe tabelă în minutul 62. Gnohere a înscris în poarta lui Calancea după ce portarul Craiovei a respins o lovitură liberă executată de Bălașa, mingea ajungând la Momcilovic care l-a luat la țintă pe Calancea, iar apoi balonul a fost trimis în plasa porții de Gnohere. Craiova nu mai contat în atac în repriza a doua, iar defensiva a fost una nesigură, cu un prim meci pentru Tiago Ferreira în tricoul alb-albastru care a făcut pereche în centrul apărării cu Alex Barthe, dar cei doi nu au fost de multe ori pe aceeași lungime de undă. FCSB a încercat să obțină toate cele trei puncte și a pus presiune pe poarta craioveană, dar nici echipa lui Nicolae Dică nu a reușit să mai marcheze până la finalul meciului, astfel formația olteană a acumulat totuși un punct din această confruntare, destul de mulțumitor pentru tehnicianul Mangia. „Este un rezultat echitabil. Am jucat foarte bine în prima repriză și ne-ar fi trebuit personalitate să înscriem și a doua oară. În repriza a doua, din punct de vedere fizic am avut o condiție slabă, pentru că FCSB a avut două zile în plus de refacere. Jocul defensiv din partea a doua nu a fost o mutare tactică, eram obosiți. După șapte-opt partide o să ne dăm seama unde suntem valoric, iar între timp mai avem de lucrat, în plus vor mai veni și alți jucători la echipă“, a declarat Devis Mangia. De asemenea, marcatorul singurului gol al Craiovei, Alex Băluță, a dat vina pe oboseală pentru evoluția slabă din a doua parte a jocului, dar rămâne optimist pentru că nu s-a pierdut niciun meci în acest început de campionat. „A fost un meci greu, pentru că noi nu am avut prea mult timp să ne refacem. În prima repriză am fost mai proaspeți, am jucat pe contre, am avut multe ocazii, am și înscris și puteam să ne facem meciul mai ușor. În repriza secundă s-a simțit oboseala. Ne-am dorit foarte mult victoria, dar asta este, mergem înainte și vreau să le mulțumesc tuturor suporterilor care au fost alături de noi. Suntem neînvinși în campionat și este un start pozitiv. Vin alte meciuri tari, trebuie să ne refacem cât mai repede și să obținem cât mai multe puncte. Mai avem mult de muncă și multe de arătat. Sunt sigur că vom progresa de la meci, la meci“, a spus Băluță. Este a doua remiză consecutivă pentru CSU Craiova în cele trei etape scurse din Liga I, după cea cu Concordia Chiajna. Înainte de meciul de ieri seară, terminat după închiderea ediției, între Astra Giurgiu și Poli Timișoara, echipa craioveană se afla pe locul cinci în clasament cu cinci puncte. În următoarea etapă, Craiova va întâlni acasă Astra Giurgiu, duminică 6 august. Până atunci, oltenii se vor deplasa la Milano pentru returul din Europa League, fiind încrezători într-o răstunare de scor. „Mergem la Milano să ne jucăm șansa. Va fi un meci unic pentru noi, trebuie să stăm bine în teren, cum am făcut-o și la Severin, să fim concentrați și să jucăm cu plăcere“, a spus Băluță despre meciul de pe San Siro care va avea loc joi.

Dică ar fi vrut victoria

Tehnicianul lui FCSB, Nicolae Dică, este de părere că echipa sa ar fi meritat cele trei puncte în duelul cu CSU Craiova. „Consider că meritam să câștigăm în această seară (duminică seara – n.r). Am marcat un gol și ne-am creat foarte multe ocazii. Păcat că am primit un gol foarte ușor. Știam că sunt periculoși pe contraatac, pentru că au jucători de viteză în față, dar din păcate am greșit în prima repriză și au profitat de o greșeală a noastră. Important este că am avut reacție după, am reușit să egalăm și vreau să-i felicit pe băieți pentru repriza a doua, pentru că am jucat numai în jumătatea lor de teren“, a declarat Dică.

Policlinica Buna Vestire Craiova

FCSB – CSU Craiova 1-1 (0-1)

Stadion: Naţional Arena (Bucureşti)

Marcatori: Gnohere 62’/Băluţă 28′

FCSB: Niţă – Enache, Bălaşa, Momcilovic, Morais – Pintilii (Larie 46′), Ov. Popescu – Man, Tănase, Teixeira (De Amorim 46′) – Gnohere (D. Benzar 70′)

CS U Craiova: Calancea – Dimitrov, Spahija (Rossi 76′), Barthe, Tiago Ferreira (Kelic 77′), Briceag – Gustavo, Zlatinski, Screciu, Mitriţă (Bancu 57′) – Băluţă

Cartonaşe galbene: Pintilii 39′, Morais 55′, Larie 86’/Mitriţă 45+3′, Băluţă 55′, Spahija 61′

Arbitri: Kovacs Istvan (Carei), Marinescu Vasile (Bucureşti), Artene Ovidiu (Vaslui) Rezervă: Rădulescu George (Bucureşti)

Observatori: Mirt Irina (Bucureşti) şi Stancu Mihai (Bucureşti)

REZULTATE ETAP A III-A

Vineri, 28 iulie

FC Botoșani – Sepsi Sf. Gheorghe   5-1

Concordia Chiajna – Poli Iași 0-1

Sâmbătă, 29 iulie

Juventus București – FC Voluntari  0-0

Gaz Metan Mediaș – CFR Cluj         0-3

Duminică, 30 iulie

FC Viitorul – Dinamo București       0-1

FCSB – CSU Craiova    1-1

Luni, 31 iulie

Astra Giurgiu – Poli Timișoara        s-a încheiat după terminarea ediției

 

PROGRAM ETAPA A IV-A

Vineri, 4 august

Poli Timișoara – Juventus București          ora 18.30

FC Voluntari – FC Botoșani   ora 21.00

Sâmbătă, 5 august

Sepsi Sf. Gheorghe – FC Viitorul     ora 18.30

Poli Iași – CFR Cluj      ora 21.00

Duminică, 6 august

CSU Craiova – Astra Giurgiu ora 18.30

Concordia Chiajna – FCSB     ora 21.00

Luni, 7 august

Dinamo București – Gaz Metan Mediaș     ora 21.00

 

 

 

Politica