sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Zdrobiți de locomotiva unui tren

Două persoane și-au pierdut viața, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de o locomotovă a unui tren Inter Regio.

Accidentul s-a produs, joi, în dreptul localității mehedințene Ghelmegioaia, după ce șoferul autoturismului nu a respectat regulile de circulație la trecerea la nivel cu calea ferată.

Conducătorul unui autoturism, pe raza localităţii Ghelmegioaia, la km feroviar 342 +500, nu a respectat indicatorul de trecere la nivel cu cale ferată, fiind acroşat de trenul Inter Regio 7211 Bucureşti – Timişoara, cei doi pasageri ai maşinii decedând”, a declarat Mădalina Viziru, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La faţa locului, s-au deplasat mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi pentru a scoate victimele din autoturism şi pentru a degaja calea ferată.

Traficul feroviar pe Magistrala 900, pe care s-a produs accidentul, a fost blocat timp aproximativ două ore și jumătate.

Politica