sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Fotbal (F)/ Real, pe 7 în Liga de Tineret

Elevele lui Sorin Pãtrașcu au învins în meciul final de clasament pe Universitatea Alexandria.

Junioarele sub 15 ani de la Real Craiova s-au clasat pe locul 7 în Turneul Final al Ligii de Tineret. Început vinerea trecutã, Turneul Final al Ligii de Tineret a adunat la start 12 echipe, împãrțite în patru grupe. O echipã la acest nivel de vârstã a fost formatã din nouã jucãtoare, iar dimensiunile terenului de joc au fost, aproximativ, 60 metri/40 de metri.

Meciurile s-au disputat pe durata a douã reprize de câte 20 de minute fiecare. Dupã disputarea meciurilor din prima zi, câștigãtoarele au avansat în Final Four, iar formațiile clasate pe locul secund printre care și gruparea craioveanã au continuat cu jocuri de clasament, iar cele de pe ultimul loc au pãrãsit competiția. În grupe, Real a câștigat primul meci în fața celor de la Fair Play București, golul fiind marcat de Florentina Pîrvu, apoi a pierdut cu 0-5 în fața echipei câștigãtoare a turneului Vasas Femina. În meciurile de clasament, elevele antrenate de Sorin Pãtrașcu au pierdut în jocul pentru locurile 5-6 în fața echipei Nicu Gane Fãlticeni, dupã 0-0 în timpul regulamentar și cu un penalti ratat în minutul 36 de Dimulescu. În final, Real Craiova s-a clasat pe locul 7, dupã ce a dispus cu 2-1(0-1) de Universitatea Alexandria, reușitele aparținând lui Alexandra Șerban și Roberta Dimulescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Lotul folosit de Sorin Pãtrașcu a fost format din: Camelia Dorobanțu, Sonia Erceanu, Roberta Dimulescu, Ancuța Stãnescu, Alexandra Bocea, Florentina Pîrvu, Luminița Predulescu, Georgian Tudor, Melinda Florea, Ramona Uliu și Maria Pavel. Turneul Final al Ligii de Tineret care a avut la Odorheiu Secuiesc a fost câștigat de echipa gazdã Vasas Femina, care a încheiat competiția cu o victorie în fața echipei Olimpia Cluj, scor 1-0, deși, pentru a cuceri titlul, avea nevoie de o remizã sau sã nu piardã la o diferențã mai mare de trei goluri. Meciul a contat pentru ultima etapã a Final Four-ului, în care se calificaserã vineri, pe lângã Vasas și Olimpia, CSȘ Târgoviște și CFR Timișoara.

Rezultatele complete au fost: grupa A – Vasas Femina Odorheiu Secuiesc – Real Craiova 5-0, Fair Play București – Real Craiova 0-1, Vasas – Fair Play 6-0; clasament- 1. Vasas 6p (11-0), 2. Real Craiova 3 (1-5), 3. Fair Play 0(0-11); grupa B – CSȘ Targoviște – Nicu Gane Fãlticeni 0-0, Ladies Târgu Mureș – CSȘ Târgoviște 0-7, Nicu Gane – Ladies 3-0; clasament-1. CSȘ Târgoviște 4p (7-0), 2. Nicu Gane 4(3-0), 3. Ladies Târgu Mureș 0(0-10); grupa C – Universitatea Alexandria – Vulpițele Galbene Roman 2-0, CFR Timișoara – Vulpițele Galbene Roman 5-0, Universitatea Alexandria – CFR Timișoara 1-3; clasament – 1. CFR Timișoara 6(8-1), 2. Universitatea Alexandria 3(3-3), 3. Vulpițele Galbene 0(0-7); grupa D- Independența Baia Mare – Juventus Timisoara 9-2, Olimpia Cluj – Juventus 14-0, Olimpia Cluj – Independența Baia Mare 4-0; clasament-1. Olimpia Cluj 6(18-0), 2. Independența 3(9-6), 3. Juventus 0(2-23); Final four (etapa 1) – CSȘ Târgoviște – Olimpia Cluj 1-0 și Vasas Femina Odorheiu Secuiesc – CFR Timișoara 2-0; etapa a 2-a – Vasas – CSȘ Târgoviște 4-0 și Olimpia – CFR Timișoara 4-0; etapa a 3-a CFR Timișoara – CSȘ Târgoviște 0-0 și Vasas Femina – Olimpia Cluj 1-0. Clasamentul finala al primei ediții a Ligii de Tineret a fost urmãtorul: 1. Vasas Femina, 2. CSȘ Târgoviște, 3. Olimpia Cluj, 4. CFR Timișoara, 5. Independența Baia Mare, 6. Nicu Gane Fãlticeni, 7. Real Craiova, 8. Universitatea Alexandria.

Olimpia Cluj joacã „acasã” în Liga Campionilor”

Campioana ultimelor șapte ediții ale Superligii Naționale, Olimpia Cluj va juca și în sezonul viitor în UEFA Women’s Champions League, cea mai importantã competiție intercluburi din lume. În urma tragerii la sorți de vinerea trecutã a grupelor, echipa clujeanã va face parte din grupa a 2-a, care se va disputa la Cluj, iar adversare vor fi Zhytlobud-2 Kharkiv (Ucraina), Swansea City Ladies F.C. (Țara Galilor) și Hibernian L.F.C. (Scoția).

Programul meciurilor din grupa echipei din Cluj vor fi: 22 august 2017 – Olimpia Cluj – Zhytlobud-2 Kharkiv și Hibernian – Swansea City; 25 august – Olimpia Cluj – Swansea City și Zhytlobud-2 Kharkiv – Hibernian; 28 august – Hibernian – Olimpia Cluj și Swansea City – Zhytlobud-2 Kharkiv. În faza eliminatore, se calificã câștigãtoarele celor zece grupe preliminare și o echipã ce va ocupa locul doi, cu cel mai bun punctaj într-un clasament al locurilor secunde.

Politica