sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Încă un apel pentru salvarea Căminului Bălcești

După numeroasele demersuri către primarul Constantin Aleca şi Consiliul Local al oraşului Bălceşti, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ)Vâlcea, Constantin Rădulescu, face din nou apel către autorităţile locale să accepte oferta CJ de a prelua clădirea în care îşi desfăşoară activitatea Căminul pentru Persoane Vârstnice Bălceşti, din domeniul public al oraşului Bălceşti, în domeniul public al Judeţului Vâlcea, precum şi serviciul social, în integralitatea lui, pentru a putea fi transformat în Centru de Îngrijire şi Asistenţă, în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea, anunță reprezentanții administrației județene.

Vă rog să nu închideți acest cămin, în condițiile în care v-am oferit soluția ca activitățile să continue. Activitatea la Căminul Bălcești poate continua sub forma unui centru de îngrijire și asistență pe care noi îl putem face în cadrul Direcției de Protecție a Copilului de unde se și asigură finanțare. Așadar, bătrânii care se află acolo pot fi ocrotiți în cadrul unui centru de îngrijire și asistență, iar cei care au grijă de acești pacienți își pot păstra și ei locurile de muncă”, este apelul Președintelului Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

CJ poate salva aceasta facilitate, însă totul depinde de primarul și consiliul local al orașului Bălcești, în subordinea cărora se află căminul, a mai spus Rădulescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

Politica