vineri, noiembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

„Darius Vâlcov nu mai este membru de partid, dar a fost unul dintre pionii principali în realizarea programului de guvernare”

 

Vicepreşedintele PSD, Paul Stănescu, spune că fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov nu mai este membru al partidului, așa cum declara Liviu Dragnea, dar s-a numărat printre artizanii programului de guvernare.

Stănescu spune că, deşi unii s-au supărat că Vâlcov a fost cel care a citit evaluarea miniştrilor, în Comitetul Executiv Naţional de miercuri, fostul ministru al Finanţelor este încă un om liber, necondamnat definitiv de Justiţie, fiind şi unul dintre cei care au lucrat la programul de guvernare.

„Darius Vâlcov a fost unul dintre pionii principali în realizarea acestui program de guvernare. Nu numai el a fost acolo. Toată această echipă a fost condusă de preşedintele partidului, Liviu Dragnea, din ea făcând parte o serie de oameni care se pricep, care sunt buni tehnicieni, mai ales pe domeniul economic. Supărarea a fost că Darius Vâlcov a prezentat în Comitetul Executiv evaluarea. Nu putem spune despre un om că este vinovat, să-l «omorâm» de la început, dacă n-a fost condamnat definitiv. Orice om trebuie să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie, până la capăt. Aşa cred că trebuie să se întâmple lucrurile, într-o ţară normală. Este într-un dosar, sau în mai multe dosare, nu ştiu exact despre ce este vorba, dar până în momentul în care eşti condamnat definitiv, eşti un om liber. Eu cred că am închis subiectul”, a afirmat Paul Stănescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Liderul PSD Olt asigură că Vâlcov nu mai este membru al partidului, opinând că Dragnea nu era la curent cu această informaţie atunci când a susţinut contrariul.

„Eu discut cu Darius Vâlcov. Indiferent de ce i se va întâmpla, Darius Vâlcov a fost colegul nostru de partid. Nu mai este membru de partid. El şi-a dat demisia la Olt şi probabil că preşedintele Dragnea nu ştie, a greşit. N-apare cu nicio adeziune la vreo altă organizaţie. Să fiţi siguri de lucrul acesta. Este un om care a muncit foarte mult, în toată această perioadă. S-a pus la dispoziţia partidului şi noi toţi îi mulţumim pentru ceea ce a făcut. Aproape toţi colegii mei spun acest lucru. Darius Vâlcov chiar a muncit la acest program de guvernare”, a mai spus Stănescu.

 

Politica