Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați, marți, de către un bărbat de 69 ani, cu privire la faptul că pe raza localității Brădet a avut loc un accident rutier.
La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a constat că un bărbat de 44 ani, din comuna Mătăsari, în timp ce conducea o autoutilitară pe raza localității Brădet, la schimbarea direcţiei de mers spre stânga, nu s-a asigurat corespunzător şi a intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă regulamentar de un tânăr de 26 de ani din comuna Drăgoteşti.
În urma impactului motociclistul a suferit leziuni fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorii autovehiculelor au fost testaţi cu alcooltestul rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
IPJ Gorj