Ionela are aproape 50 de ani și este coafeză. Una din cele mai pricepute. Își șochează însă clientele care nu o cunosc pentru că este „îmbrobodită”, așa cum ai tendința româncele să le spună musulmancelor care își acoperă capul cu voal. Ionela este o româncă plecată în urmă cu mai bine de 30 de ani în urmă în Siria. S-a măritat acolo cu un arab, cu care are o familie mare și frumoasă. S-a întors înapoi când războiul a început să macine țara, iar amintirile ei despre Statul Islamic sunt de-a dreptul cutremurătoare.
Fuga, groaza, disperarea
În 2012, războiul deja lua amploare în Siria. A fost momentul în care Ionela a luat decizia să își aducă familia înapoi în România. „În Siria aveam totul. Familia, salonul meu, copiii erau fericiți, unii căsătoriți, alții la școală, soțul avea un serviciu bun. Siria era superbă. O țară bogată și așa frumoasă. Nu cred că o mai văd atâta frumusețe ca acolo”, își amintește cu nostalgie femeia.
Apoi, războiul a început. Groaza de nu îi pierde pe cei dragi. Și-au strâns toți banii pe care îi aveau, au vândut tot ce se putea vinde, ca să se salveze. România era singura variantă. Aici măcar aveau ceva: familia Ionelei unde puteau sta în siguranță. Prima a fugit ea. „Nu am avut acte. Nu am avut nimic. Am dat bani mulți să fugim. Ne-a încurcat o româncă, trebuia să vină și ea, mă rog, au fost multe peripeții atunci. Oricum, eu am fugit prima. Singură. Disperată, îngrozită de orice se putea întâmpla cu familia mea. Dacă aflau că am fugit, îi omorau pe toți. Ce-a fost în sufletul meu, numai eu știu. După câteva luni au reușit să fugă și ei”, își amintește cu tremur în voce.
Statul Islamic, teroare și durere
„Cei de la Statul Islamic sunt răi. Groaznici. Omoară părinții și racolează copiii rămași pe drumuri. Îi îndoctinează și îi transformă apoi în luptători. Copiii ăștia fac orice, că nu mai au nimic de pierdut. Au pierdut deja totul. Nu au scrupule, nu mai au suflet, nu mai au nimic”, spune Ionela.
Chiar dacă aici a reușit să își facă un rost și este una din persoanele care a reușit să învingă războiul, dacă Siria ar fi în pace, mâine s-ar întoarce înapoi, chiar dacă acolo nu mai are nimic. „Am văzut pe internet niște poze din orașul unde am stat, chiar de pe strada noastră. Mi-am văzut în poze casa distrusă de bombardament, dar chiar și așa tot m-aș întoarce”, mai spune femeia.
Șapte ani de război
Războiul din Siria a început în ianuarie 2011, în prima faza ca manifestații de stradă împotriva Guvernului. Manifestațiile de masă, împotriva cărora regimul a reacționat, fără prea multe reticențe, cu focuri de arme, arestări și bombardamente focalizate pe cartierele și localitățile rebele, s-au transformat cu timpul într-un adevărat război civil, la care au început să ia parte tancuri și avioane. Manifestațiile și actele de răscoală s-au extins în întreaga țară, la ele participând musulmani suniți (care reprezintă circa 73% din populația Siriei) religioși și laici, și membri ai minorităților, mai ales kurzi (și ei, musulmani suniți, dar nu arabi). După estimări, până la data de 1 februarie 2012, au fost uciși în tulburări cel puțin 14 mii de oameni, multe mii de demonstranți și răsculați au fost răniți, circa 14 mii de persoane au fost arestate, iar circa 14 mii s-au refugiat în Turcia și Liban. Liga arabă și ONU au întreprins încercări de a convinge pe președintele Assad să înceteze represiunea sângeroasă a manifestațiilor, să procedeze la reforme și să ajungă la o înțelegere cu opoziția. în 2013, ONU estima că numărul morților ajunsese la 70 de mii și peste un milion și cinci sute de mii au părăsit țara. În 2017, estimările despășesc 400 de mii de morți.
