sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Reţinuţi pentru furt din locuinţă

Poliţiştii din Mehedinţi și cei ai Direcției Operaţiuni Speciale a Poliției Române au prins în flagrant delict doi bărbați, în timp ce sustrageau mai multe bunuri dintr-un apartament. Cei doi au fost reținuți, iar banii, bijuteriile, ceasurile, precum şi dispozitivele artizanale folosite la efracție, găsite asupra lor, au fost ridicate.

La data de 25 mai a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinţi și cei ai Direcției Operațiuni Speciale, au prins în flagrant, doi bărbați, de 37 și 49 de ani, din Drobeta Turnu Severin, în timp ce sustrăgeau mai multe bunuri dintr-un apartament.

Banii, bijuteriile şi ceasurile sustrase sunt estimate la 10.000 de lei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cei în cauză au fost conduși la sediul Poliţiei Municipiului Drobeta Turnu Severin, pentru audieri, fiind cercetați sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Faţă de aceștia, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în cursul zilei de astăzi, cu propunere de luare a măsurilor legale.

Politica