Conducerea Muzeului Olteniei, împreună cu autoritățile locale, au inaugurat, joi, de Ziua Internațională a Muzeelor, la Secția de Istorie-Arheologie, expoziția permanentă „Oltenia Rediviva”. Aceasta este o călătorie care pleacă din perioada Casa Băniei – Mihai Viteazul, trece prin uniri, războaie și ajunge, în cele din urmă, la perioada comunistă și la Revoluția din 1989. Expoziția „Oltenia Rediviva” închide Secția de Istorie-Arheologie, care este acum completă, și al cărei proiect de modernizare s-a întins pe o perioadă de peste 10 ani, susținut cu tărie de către Consiliul Județean Dolj. Iar sâmbătă, chiar la deschiderea Nopții Muzeelor, vizitatorilor li se pregătește o expoziție deosebită: istoria Parcului „Romanescu”, în cadrul căreia va fi prezentată, în premieră, medalia de aur cu care proiectul parcului a fost câștigător la Paris, în anul 1900.
Zi emționantă pentru Secția de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei, despre care se poate spune, acum, că este completă. Autoritățile au inaugurat piesa lipsă din puzzle-ul secției, adică ultimele expoziții care închid, practic, această secție.
„Este un moment foarte important în istoria recentă a instituției. Practic, noi, astăzi, vom inaugura către publicul din Craiova, din Oltenia, dar și din țară, ultimele grupuri de module expoziționale de la Secția Istorie-Arheologie, o investiție a Consiliului Județean Dolj care s-a desfășurat pe o perioadă de aproximativ 2 ani și jumătate, dacă nu mă înșel. Suntem emoționați dar, în același timp, și interesați să arătăm noul tip de expoziție pe care l-am realizat. Este vorba despre „Oltenia Rediviva”. Practic, noi continuăm discursul expozițional început în cursul anului trecut – dacă este să ne referim la perioade istorice – începând cu perioada Casa Băniei și tot ceea ce este legat de Mihai Viteazul, mergând în perioada artei brâncovenești, în mod special la sculpturile în lemn și frescele bisericești, traversând momentul greu din istoria Craiovei, de la începutul secolului 19, când orașul nostru a fost ars în urma unui atac turcesc, trecem prin perioada lui Tudor Vladimirescu, Unirea Principatelor, Războiul de Independență, Primul și al Doilea Război Mondial, până la perioada comunistă și la Revoluția din decembrie 1989”, a explicat Florin Ridiche, directorul Muzeului Olteniei.
Inaugurarea expozițiilor de joi a încheiat un ciclu de aproximativ 12 ani de modernizări aplicate muzeului, după cum a spus Florin Ridiche, gândite și inițiate de către predecesorul său, Mihai Fifor, multe dintre ele finalizate încă de când acesta era director.
„Acest muzeu nu este cu nimic mai prejos decât muzeele celebre din Europa”
La rândul său, președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a vorbit despre investiția făcută în această secție, una de circa 8 milioane de euro și care nu s-a oprit la această sumă.
„Îi felicit pe colegii de la Muzeul Olteniei pentru ce au făcut. Ne-am gândit cum să facem ca acest muzeu – care, după cunoștințele noastre, este în primele patru-cinci muzee ale României -, să poată să devină mai atractiv, și să existe o motivație care să îl scoată pe un om din casă, pentru ca el să vină să vadă ce au făcut acești oameni. Aproape un milion de euro s-au mai dus pe câteva etape de istorie. Practic, vorbim despre o lecție de istorie virtuală a Olteniei. Cu siguranță că foarte multă lume a fost în străinătate și a vizitat muzee, iar acest muzeu nu este cu nimic mai prejos decât muzeele celebre din Europa (…) Prin ceea ce s-a realizat acum, s-au pus în operă cele mai importante obiecte și cele mai importante descoperiri care sunt în patrimoniul acestui muzeu, aranjate într-o manieră prin care să fie înțeleasă fiecare perioadă a istoriei”, a spus Ion Prioteasa.
Oana Bică, vicepreședintele CJ Dolj, care se ocupă și de activitatea instituțiilor culturale din subordinea CJ Dolj, a îndemnat la vizitarea acestei expoziții mai mult decât surprinzătoare.
„Îi felicit din suflet pe toți colegii mei de la Muzeul Olteniei, care au pus umărul ca această expoziție să fie un succes. Vă îndemn pe toți să o vedeți, pentru că veți rămâne impresionați cu siguranță. Doamne ajută, să ne vedem la cât mai multe astfel de manifestări”.
Prezent la eveniment a fost și primarul interimar al Craiovei, Mihail Genoiu.
„Este un moment deosebit pentru istoria cultural-artistică a orașului Craiova, mai ales că el deschide, practic, Zilele „Mihai Viteazul”. Ceea ce se întâmplă, astăzi, este un lucru care închide, cumva, ceea ce ne lipsea. Tradițiile și frumusețile noastre nu sunt cu nimic mai prejos decât cele din alte zone. Vă felicit pentru ceea ce ați făcut, pentru istoria Olteniei, pentru istoria Craiovei, prezentate în această expoziție și vreau să vă invit pe toți să participăm cu toate forțele la toate evenimentele care se leagă de ceea ce înseamnă cultura și tradițiile românești”, a spus primarul interimar.
Medalia proiectului Parcului „Romanescu” de la 1900, prezentată sâmbătă
La finalul evenimentului, directorul Muzeului Olteniei a anunțat că sâmbătă, 20 mai, la ora 18:00, atunci când va lua startul evenimentul „Noaptea Muzeelor”, va fi prezentată publicului o expoziție mai mult decât interesantă.
„În debutul Nopții Muzeelor, sâmbătă, la ora 18:00, vom deschide o expoziție interesantă care este legată de istoria Craiovei. Este vorba despre istoria Parcului „Bibescu” sau „Romanescu” și sunt convins că publicul va fi foarte interesat de această expoziție. În cadrul ei vom prezenta, în premieră, și medalia cu care proiectul a devenit câștigător, la Paris, la începutul secolului trecut”, a conchis directorul Muzeului Olteniei, Florin Ridiche.