sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Doi tineri în spatele gratiilor pentru furt calificat

Polițiștii craioveni au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri din județul Argeș, bănuiți de comiterea unor furturi din autoturisme.

Joi,11 mai a.c., în urma activităţilor specifice desfăşurate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Secţiei 4 Poliţie Craiova în colaborare cu polițiști din cadrul Secţiei 4 Poliţie Piteşti au fost depistați și conduși pentru audieri A.FLORIN, 23 de ani, din municipiul Pitești, județul Argeș și M.I., de 17 de ani, din comuna Băbana, județul Argeș.

Din investigațiile efectuate, dar și în urma probelor identificate de specialiștii din cadrul Serviciului Criminalistic Dolj s-a stabilit faptul că aceștia au sustras, în perioada aprilie – mai 2017, patru furturi de sisteme de navigaţie de la autoturisme parcate în diferite zone ale municipiului Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În baza probatoriului administrat de polițiștii craioveni a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de cei doi suspecţi sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de furt calificat.

Împotriva celor doi a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii pentru 24 ore, aceştia fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Dolj, urmând ca astăzi, 12.05.2017, dosarul să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă.

Recomandări pentru prevenirea furturilor din autoturisme:

  • Parcaţi autoturismul în locuri special amenajate, iluminate pe timpul nopţii şi eventual supravegheate.
  • Nu lăsaţi la vedere, în interiorul autoturismului, bunuri de valoare (dispozitive antiradar, sisteme GPS, genţi, borsete, aparatură electronică, etc.)
  • Când părăsiţiautoturismul, indiferent pentru cât timp, nu lăsaţi geamurile deschise/întredeschise şi acţionaţi sistemul de închidere a uşilor. Procedaţi astfel şi în staţiile de alimentare pe timpul efectuării plăţii combustibilului.
  • Montaţi un sistem de alarmă eficient, precum şi un dispozitiv de blocare a axului volanului, pedalelor şi a schimbătorului de viteze.
  • Apelaţi la noile modalităţi tehnice de marcare a autoturismului, inclusiv a anumitor componente exterioare.

Politica