sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Sistemul de supraveghere video din Slatina se extinde

Municipalitatea a alocat 2,1 milioane lei pentru a extinde, în acest an, sistemul de supraveghere video al oraşului cu încă 63 de camere.

Primarul Slatinei, Emil Moţ, a declarat că municipalitatea are deja pregătită documentaţia şi, după ce proiectul de buget va primi viza de legalitate de la Prefectură, se va trece la organizarea licitaţiei pentru achiziţionarea a 63 de camere de supraveghere. „Sistemul de supraveghere se va extinde cu 63 de noi camere. Am alocat în acest sens 2.100.000 lei. În momentul în care vom avea bugetul, vom intra în procedura de licitaţie, avem toate hârtiile pregătite”, a declarat Moţ.

Iniţial, în municipiul Slatina au fost instalate 150 de camere, numărul lor crescând cu încă 17 care au fost montate în Centrul Istoric prin intermediul proiectului cu finanţare europeană „Sistem de supraveghere video Centru Istoric şi zone principale de interes public şi social”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Sistemul de supraveghere din oraş şi-a dovedit eficacitatea, până acum, imagini fiind solicitate de Poliţie, Poliţia TF, parchete, DIICOT sau de către SRI.

Politica