Au fost depuse trei dosare de înscriere la concursul de ocupare a celor două posturi de inspector şcolar general adjunct de la ISJ Olt, potrivit reprezentanţilor inspectoratului.
Cei trei candidaţi pentru cele două posturi de inspector şcolar general adjunct sunt Mariana Gheorghe şi Florica Grecu, actualele ocupante ale poziţiilor de la conducerea inspectoratului, şi Camelia Tiţa, psiholog şi membru al Partidului Naţional Liberal.
Mariana Gheorghe şi Florica Grecu au fost numite pe funcţie, pe 27 februarie, de ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, cele două înlocuindu-le pe fostele liberale Arina Georgescu şi Dalia Cârstea, între timp trecute la ALDE.
La acest concurs poate participa personalul didactic care face parte din Corpul Naţional al Experţilor în Managementul Educaţional, absolvent de studii superioare, titular în învăţământ şi cu gradul I sau titlul ştiinţific de doctor, cu o vechime în învăţământul preuniversitar de minimum opt ani şi fără sancţiuni disciplinare în anul şcolar curent. Cei care râvnesc cele două posturi din fruntea învăţământului oltean trebuie să îndeplinească cumulativ aceste condiţii.
Cei declaraţi admişi după validarea dosarelor vor fi nevoiţi să susţină probele de concurs ce vor fi organizate în perioada 3-11 aprilie, la sediul Ministerului Educaţiei Naţionale.