Adus de Pandurii în această iarnă, de la ASA Târgu Mureș, atacantul Yasin Hamed a fost convocat la echipa națională de juniori U18 a României
Fotbalistul originar din Salonta se va prezenta, sâmbătă, la Buftea, la reunirea lotului național, care, în perioada 27 februarie – 3 martie, va participa la Turneul „Roma Caput Mundi”, din Italia. Astfel, CS Pandurii Târgu Jiu nu va mai putea conta, în ultimele două etape ale sezonului regulat, în care va întâlni FC Botoșani și Dinamo, pe tânărul atacant, care fusese utilizat pe finalul partidelor cu CSM Poli Iași (1-1) și Concordia Chiajna (0-1). „Sincer să fiu, nu mă așteptam la această convocare. Am primit vestea spontan şi sunt foarte fericit. Este un pas important în cariera mea să fiu selecționat la echipa naţională a României, dar este foarte important şi cum mă prezint la echipa de club. Sunt de puțin timp la Pandurii, dar mă înțeleg bine cu toţi colegii. Am întâlnit aici jucători cu experiență, care mă ajută mult. Eu zic că avem şanse mari să evităm retrogradarea, deoarece suntem o echipă unită şi avem un antrenor care se implică și care reușește să ne motiveze”, a declarat Hamed. Printre adversarele României la turneul din Italia se vor regăsi selecționatele similare ale Țării Galilor și Greciei, iar atacantul de la Pandurii speră să devină o prezență constantă sub tricolor. „Deși tata e sudanez, eu mă simt român. Aici m-am născut și aici am crescut, plus că și mama e româncă. Apreciez șansa care mi se oferă prin această convocare și vreau să-mi ajut țara. Sincer, așteptam de mult această convocare”, a spus atacantul născut pe data de 9 decembrie 1999.