luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Ministrul Muncii, despre participarea copiilor la proteste: „Nu am cerut Autorităţii de Protecţie a Copilului să ia măsuri, nici nu poate să ia”

Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Craiova, că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului nu va lua nicio măsură cu privire la participarea copiilor la proteste, acest lucru intrând în sarcina Poliţiei.

Ministrul Muncii a afirmat că a cerut Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului o centralizare a sesizărilor făcute cu privire la participarea copiilor la proteste, în urma unor solicitări venite de la jurnalişti.

Nu a fost niciun fel de poliţie din partea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale. În subordinea noastră există Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului. Abia, în această săptămână, când presa a solicitat, pe 544/2001, să se precizeze numărul, atunci am trimis şi noi o adresă către autoritate. Nu am cerut Autorităţii să ia măsuri, nici nu poate să ia, doar centralizează aceste sesizări, Poliţia este cea care identifică persoanele şi amendează”, a spus ministrul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Olguţa Vasilescu a mai afirmat că preşedintele Klaus Iohannis a instigat la încălcarea legii atunci când a felicitat părinţii care şi-au dus copiii la proteste.

Cei care au ieşit în stradă au ieşit pentru că vor să nu se mai încalce legea. Ei bine, există Legea 272/2004 care prevede foarte clar că părinţii nu au voie săşi expună copiii la mitinguri. A ieşit chiar preşedintele României şi a inflamat, cerând să se încalce o lege în România şi de atunci au început să vină aceste sesizări. Ori în momentul în care ieşi în stradă şi spui că te lupţi pentru lege şi ordine şi tu eşti primul care încalci legea, ceva nu este în regulă”, a declarat Olguţa Vasilescu.

Vasilescu a mai declarat că, din informaţiile pe care le are, singurele sesizări cu nominalizarea părinţilor care şi-au luat copiii la proteste îl vizează pe Nicuşor Dan, preşedintele USR.

M-am interesat şi de cine sunt făcute aceste sesizări, parte de presă, parte de ONG-uri, parte de persoane fizice, niciuna dintre aceste persoane nu este din PSD. Din câte ştiu, nu au fost sesizări pe persoană doar cu referire la Nicuşor Dan care a venit cu copilul la miting, pe restul nu ştiu cum ar putea poliţia să le rezolve”, a mai spus ministrul.

Între timp, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului a anunţat că a contabilizat numărul sesizărilor primite de la cetăţeni care reclamau prezenţa copiilor la acţiunile de protest din Piaţa Victoriei şi a precizat, de asemenea, că niciun copil nu trebuie expus riscurilor pe care adulţii şi le asumă.

,,Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie a primit atât din partea unor reprezentanţi ai presei, cât şi a unor persoane fizice sau organizaţii, solicitări privind comunicarea numărului total de sesizări primite ce au vizat oportunitatea implicării copiilor în acţiunile civice desfăşurate în spaţiul public în ultima perioadă. Până în data de 15 februarie, ora 16:00, la nivelul instituţiei noastre au fost înregistrate 25 de sesizări, din care 19 sesizări scrise şi 6 sesizări telefonice din partea persoanelor fizice. La nivelul celor 39 de Direcţii Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului care au răspuns până în prezent au fost înregistrate 4 sesizări. Reafirmând deplina recunoaştere pentru libertatea de exprimare, ca drept fundamental, garantat oricărui cetăţean de Constituţia României, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie reaminteşte doar că niciun copil nu trebuie expus riscurilor pe care şi le asumă adulţii, fie ei şi părinţi, prin participarea la acţiunile ce le întreprind în exercitarea acestui drept”,  se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX de ANPDCA.

Precizarea vine după ce în mass-media au apărut mai multe informaţii conform cărora Ministerul Muncii şi ANPDCA, aflată în subordinea ministerului, ar fi demarat o anchetă pentru sancţionarea părinţilor care şi-au adus copiii la protestele din Piaţa Victoriei. Informaţiile au fost infirmate, însă, de reprezentanţii statului, care au precizat că nu există astfel de intenţii la nivelul Ministerului Muncii, în plus, nici legea nu le permite să desfăşoare o asemenea anchetă.

Reclamaţiile formulate de cetăţeni, majoritatea anonime, fac referire la Legea nr.272/2004, articolul 27, aliniat 4, care precizează: ,,Copiii nu pot fi folosiţi sau expuşi de către părinţi, reprezentanţi legali, alte persoane responsabile de creşterea şi îngrijirea lor, organisme private acreditate ca furnizori de servicii sociale, instituţii publice sau private, în scopul de a obţine avantaje personale/instituţionale sau de a influenţa deciziile autorităţilor publice”.

Politica