Am stat cu toţii cu sufletul la gură şi am urmărit ce s-a întâmplat la protestele din Victoriei. Unii am făcut “galerie” jandarmilor, alţii ne-am întrebat ce fac oamenii nevinovaţi, care efectiv au căzut victime unor violenţe din care nu făceau parte, care nu le aparţineau. Puţini însă ştiu cu adevărat ce fac jandarmii în situaţii de acest gen. Pas cu pas, care este modalitatea de acţiune a forţelor de ordine în asemenea cazuri, fie că este vorba despre scandaluri pe stadioane, sau, cum a fost acest caz, violenţe în locuri publice.
În primul rând, conform legii, protestele care nu sunt anunţate cu o perioadă de timp înainte, autorizate, cum sunt ele denumite în lege, sunt considerate ilegale. Cu toate acestea, autorităţile ne-au lăsat să ne vărsăm năduful, protestând în toate oraşele din ţară. Pentru a preîntâmpina eventuale probleme, peste tot în ţară, jandarmii s-au grupat în dispozitive încă de la orele după-amiezii.
“Trebuie să înţelegeţi că rolul Jandarmeriei este acela de a proteja participanţii la astfel de manifestări, de a proteja integritatea instituţiilor, a persoanelor, dar şi de a asigura buna desfăşurare a evenimentelor de acest gen. De asemenea, noi ne asigurăm că ceilalţi cetăţeni, cei care nu participă la manifestări, nu au de suferit. Aţi văzut că fluidizăm zona pentru a nu întrerupe libera circulaţie”, spune Cosmin Mirea, purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.
Mediatori, somaţii, forţa gradual
Chiar dacă punctul de referinţă a fost cursul evenimentelor din Piaţa Victoriei, paşii pe care Jandarmii îi urmează sunt însă aceiaşi ori de câte ori apare un conflict cu violenţe. În prima fază, jandarmii nu se vor mişca de pe loc. Înjuraţi, scuipaţi, umiliţi, cu toate că sunt acolo să aibă grijă de noi, aceştia vor încerca să îşi păstreze calmul şi ne vor repeta faptul că ceea ce se întâmplă este o ilegalitate. Primul care iese din rândul jandarmilor în faţa persoanelor violente este negociatorul. Acesta stabileşte un contact verbal cu cei care sunt agresivi şi încearcă să îi convingă să renunţe la astfel de manifestări. Negociatorul este de multe ori un absolvent de psihologie-sociologie angajat în structurile Jandarmeriei şi al căruri rol este acela de dialog în situaţii de acest gen. Negociatorul nu este înarmat şi de-obicei este păzit de colegii săi care formează un scut uman în jurul lui.
Atenţie, vă rugăm să părăsiţi zona, vom folosi forţa!
Dacă dialogul eşuează, urmează avertismentele. Se fac două somaţii, cu pauze între ele, pentru a permite celor de bună credinţă să se conformeze. „Prima somaţie este: atenţie, vă rugăm să părăsiţi zona, vom folosi forţa!, somaţie urmată de semnale acustice şi luminoase, pentru a putea fi auziţi şi reperaţi de toţi cei care sunt în acea zonă. După prima somaţie, lasăm o pauză, pentru ca cei care sunt de bună credinţă să aibă timp să se îndepărteze de zona de conflict”, spune Cosmin Mirea, purtător de cuvant GMJ Craiova. Cea de-a doua somaţie şi ultima este: „părăsiţi zona, se va folosi forţa!”. Din nou somaţia este urmată de avertismente vizuale şi acustice şi din nou se lasă o perioadă de timp pentru a se părăsi zona. (n.r. avertismentele vizuale sunt nişte rachete de culoare roşie, asemănătoare artificiilor, care sunt vizibile în general de la o distanţă destul de mare de la zona de conflict). Dacă nici după aceste somaţii conflictul nu s-a domolit, jandarmii folosesc forţa, însă şi aceasta, gradual. „Mai întâi se folosesc scuturile şi bastoanele, spray-urile lacrimogene”, ne explică Mirea. Dacă şi aceste variante eşuează, atunci intervin tunurile cu gaz iritant şi se pot folosi chiar şi armele de foc din dotare. În conflictul din Piaţa Victoriei nu s-a ajuns până la folosirea armelor de foc.
Comandament de acţiune
În spatele dispozitivelor desfăşurate ale Jandarmilor, ISU, Ambulaţă, există mereu un comandament. Acesta este format din superiori ai ISU, Jandarmeriei, Poliţiei, Ambulanţei şi Prefecturii. Cel care conduce comdamentul este superiorul Jandarmeriei, care decide când intră în scenă fiecare instituţie în parte, pentru a evita haosul şi pentru a preîntâmpina probleme. În Piaţa Victoriei s-a trecut la forţă din partea Jandarmeriei numai după ce doi jandarmi au fost răniţi. De asemenea, Jandarmeria foloseşte, după stingerea conflictului, toate materialele video, atât cele proprii, cât şi cele ale Poliţiei şi ale televiziunilor pentru a îi identifica pe cei care au provocat conflictul. În incidentul din Piaţa Victoriei 79 de persoane au fost reţinute. Opt jandarmi au fost răniţi după ce s-a aruncat în ei cu petarde, pubele de gunoi, pietre şi cocktailuri Molotov. În orice moment jardarmii puteau folosi legal armele de foc. Au preferat însă să nu o facă şi să intre în forţă abia după ce au izolat persoanele violente de restul manifestanţilor. Din rândul celor care au provocat conflictele au fost rănite patru persoane. 20 din cele 79 de persoane reţinute aveau antecedente în acelaşi tip de conflicte.
Iulia LUCA