sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Încă o înfrângere la limită

În trei din ultimele patru meciuri din campionat, echipa masculină craioveană de baschet a suferit înfrângeri la o diferenţă enervant de mică, 83-82 cu Phoenix Galaţi, 88-86 cu Dinamo Bucureşti şi, recent, 75-74 cu U Cluj. Ultima ispravă de acest gen a baschetbaliştilor din Bănie s-a consemnat în partida de miercuri seara cu liderul clasamentului, U Cluj, disputată pe teren propriu, în Sala Polivalentă din Craiova. Formaţia olteană a pierdut confruntarea cu scorul de 75-74, după ce s-a aflat într-o inferioritate considerabilă pe tabelă până spre finalul partidei, când gazdele au încercat o revenire miraculoasă în ultimul sfert, moment al jocului în care clujenii se aflau cu 13 puncte în avantaj după ce se impuseseră cu 20-12, 19-17 şi 27-24 în primele trei acte. Forcingul de final al craiovenilor nu a putut însă să conteze cu adevărat în rezultatul întâlnirii, iar chiar dacă SCM U Craiova a câştigat ultimul sfert cu 21-9 apropiindu-se la un singur punct de gruparea clujeană, efortul jucătorilor lui Vuksanovic nu a fost îndeajuns pentru a obţine vreun punct din confruntarea cu liderul.

Am avut un nou meci bun, dar am avut ghinion în final. Am făcut schimbări la fiecare joc. Nu ştiu ce se poate face. Putem câştiga cu orice adversar, dar nu am avut noroc”, au fost cuvintele antrenorului SCM U Craiova, Vladimir Vuksanovic, după eşecul cu U Cluj.

Trebuie să muncim tot mai mult. Acest grup arată voinţă şi dorinţă. Din păcate, finalurile de meci nu sunt în concordanţă cu ceea ce ne dorim noi”, a declarat şi Cătălin Burlacu, unul dintre jucătorii reprezentativi ai echipei craiovene. De cinci etape echipa craioveană pierde întruna, ajungând să ocupe penultimul loc în ierarhia Ligii Naţionale cu doar 21 de puncte. În următoarea partidă, SCM U Craiova va întâlni luni BCM U Piteşti în deplasare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

S.C.M. „U” CRAIOVA – C.S. “U” CLUJ  74-75 (12-20, 17-19, 24-27, 21-9)

S.C.M. „U” CRAIOVA: Taylor (16 p.), Bureau (5 p.), Abrams (14 p.), Hargrove (12 p.), Burlacu (8 p.), Popa (2 p.), Fraseniuc (13 p.), Şolopa (2 p.), Lee (2 p.), Corneanu, Aktaş.

Politica