Naţionala de rugby a României va întâlni în primul meci pe teren propriu în sezonul 2016-2018 al Rugby Europe Championship, pe 18 februarie, reprezentativă similară a Spaniei. Astăzi, a fost stabilit oficial locul desfăşurării acestei partide : Stadionul „Emil Alexandrescu” din Iaşi. Astfel, Stejarii se reîntorc la Iaşi, după ce sezonul trecut au obţinut aici două victorii categorice, 30-0 cu Rusia şi 61-7 cu Germania. Partidă va avea loc la ora 14:00 şi va fi transmisă în direct de Dolce Sport. Intrarea este liberă.
„Ne bucurăm să ne întoarcem la Iaşi, o zonă cu o mare tradiţie rugbistică. Pentru noi aceste meciuri din Rugby Europe Championship au o importanţă deosebită pentru că ne pot duce direct la Cupa Mondială din 2019, de aceea este o mare bucurie sufletească să avem Iaşiul pe harta noastră spre Japonia. Anul trecut am avut un record de iubitori ai rugbyului prezenţi în tribune, undeva la 10.000 de spectatori şi îi aşteptăm alături de noi şi acum. Stejarii au nevoie de încurajarea dumneavoastră, au nevoie să fiţi alături de ei în această nouă provocare. În plus, să nu uităm că majoritatea jucătorilor de la echipa naţională provin din acea zonă şi va fi un motiv de mândrie în plus pentru ei să joace acasă, în fata familiilor şi a celor care i-au crescut”, a declarat Haralambie Dumitraş, preşedintele Federaţiei Române de Rugby.
„Municipiul Iaşi şi Federaţia Română de Rugby au dezvoltat în ultimii ani un parteneriat deosebit de productiv, care a avut ca rezultate organizarea la Iaşi a mai multor evenimente sportive de importanţă naţională şi internaţională, printre care amintim Finala Cupei Regelui din octombrie 2015 şi meciurile internaţionale din Cupa Europeană a Naţiunilor, susţinute de prima reprezentativă a României la rugby, în luna februarie a anului 2016, în compania formaţiilor similare ale Rusiei şi Germaniei.Aceste evenimente au avut un real impact în rândul publicului ieşean, prezent în număr mare atât la finala competiţiei interne, cât şi la meciurile internaţionale. În sensul continuării cooperării dintre instituţiile noastre, vă aducem la cunoştinţă că suntem deosebit de interesaţi de organizarea în parteneriat a cât mai mult evenimente de natură rugbistică la Iaşi. O primă ocazie pentru dezvoltarea colaborării noastre este reprezentată chiar de meciul naţionalei de rugby a României în compania reprezentativei Spaniei. Vă asigurăm de tot sprijinul pe care îl poate acorda municipalitatea ieşeana în organizarea acestui meci deosebit de important în calendarul competiţional”, a declarat Mihai Chirica, primarul Iaşiului.
România va debuta în Rugby Europe Championship pe 11 februarie, într-un meci cu Germania la Offenbach. Stejarii s-au reunit duminică 29 ianuarie în cantonament la Izvorani, urmând ca pe 3 februarie să plece la Lisabona, unde, o zi mai târziu, vor întâlni Portugalia, într-un meci de pregătire.
Florin Surugiu: Trebuie să continuăm tradiția prezenței la Cupa Mondială
Naţionala de rugby a României se pregăteşte la Izvorani pentru debutul în Rugby Europe Championship (REC), debut ce va avea loc pe 11 februarie, la Offenbach, cu Germania. Până atunci, Stejarii vor avea un meci de pregătire, pe 4 februarie, la Lisabona, cu Portugalia. O premieră extrem de importantă în condiţiile în care sezonul 2016 -2018 al REC contează şi pentru calificarea la Cupa Mondială din 2019, iar antrenorul Lynn Howells poate alege astfel cei mai în formă jucători. Mijlocaşul la grămadă Florin Surugiu (57 selecţii) a fost unul dintre jucătorii care s-au remarcat în meciurile test din noiembrie, acesta dorind să repete evoluţia bună de atunci. Într-un interviu pentru “frr.ro”, Surugiu a vorbit despre obiectivele României şi cel mai greu meci din REC.
Reporter: Cum sunt antrenamentele?
Florin Surugiu: Deocamdată nu am făcut prea multe antrenamente, ne-am reunit duminică seara, luni am făcut un antrenament uşor, apoi am mers să filmăm un spot de promovare a turneului Rugby Europe Championship la Dolce Sport, am făcut şi vizită medicală. Dar din ce ne-am antrenat până acum e bine, ne simţim bine, băieţii de la Timişoara vin după meciurile din Challenge Cup şi practic nu au avut pauză, iar noi, ceilalţi, venim din cantonamente de pregătire fizică.
R: Sunt mulţi jucători tineri, cum s-au integrat în grup?
F.S.: Foarte bine. Sunt băieţi dornici să înveţe, să profite de această şansă de a veni şi a se pregăti la echipa naţională unde sunt alte cerinţe, dar mă bucur să văd că viitorul României arată bine. Comunicăm unii cu alţii, discutăm lucruri, aşa cum e normal.
R: Pentru prima dată vom avea un meci de pregătire înainte de debutul în Rugby Europe
Championship. Cum vezi meciul cu Portugalia?
F.S.: Pentru noi, jucătorii, e un meci foarte important pentru că fiecare vine după o pauză lungă la echipa de club, singurii care au avut meciuri fiind colegii de la Timişoara. Este un meci care ne va ajuta să reluăm mai repede legăturile dintre noi de pe teren, putem vedea ce probleme avem, lucruri pe care trebuie să insistăm.
R: Portugalia a retrogradat în eşalonul inferior sezonul trecut…
F.S.: Tocmai de aceea cred că vom avea un meci greu pentru că îşi vor dori să arate că acea retrogradare a fost o întâmplare, în plus această partidă este importantă şi pentru ei pentru că vor pregăti meciurile pe care le vor avea în competiţie. Nu trebuie să subestimăm nicio echipă, ci trebuie să îi tratăm pe toţi cu respect şi să facem cel mai bun joc al nostru.
R: România va debuta oficial în Rugby Europe Championship cu Germania. La ce să ne aşteptăm de la acel meci?
F.S.: Este primul meci atât din REC, cât şi din calificarea la Cupa Mondială, este important pentru noi să păşim cu dreptul, să ne respectăm statutul şi să ne impunem. Obiectivul nostru este o victorie cu punct bonus, să venim din Germania cu cinci puncte. Dacă vom fi serioşi şi concentraţi şi nu ne facem singuri viaţa grea, am convingerea că este un obiectiv realizabil.
R: Aceste meciuri din REC având o miză dublă simţi că pun o presiune mai mare pe voi?
F.S.: E normal să fie presiune pentru că România nu a lipsit de la nicio ediţie a Cupei Mondiale, trebuie să respectăm această tradiţie şi faptul că nu avem voie să facem paşi greşiţi, pune presiune suplimentară. Ştim că primul an al sezonului 2016-2018 este cel mai important pentru că ne putem asigura calificarea încă de pe acum, dacă vom câştiga toate meciurile.
R: Gândurile tuturor merg însă spre meciul cu Georgia…
F.S.: Până la meciul cu Georgia mai avem, important e să luăm totul pas cu pas, să nu facem nicio greşeală. Meciul acesta e cel mai important, nu am reuşit să îi învingem de câţiva ani, iar faptul că în acest an vom juca acasă, ne face să ne dorim ca acestă partidă să fie cea mai frumoasă din primăvară. O să fie o întâlnire grea, sunt convins că georgienii vor veni cu prima echipă, însă suntem conştienţi că o victorie în faţa lor ar însemna enorm de mult în acest moment.
R: S-a vorbit pozitiv despre faptul că România a arătat un alt joc la meciurile test din noiembrie…
F.S.: Da, e şi ăsta un motiv în plus de a juca bine şi de a face rezultate bune de acum încolo. Pentru noi ce s-a întâmplat în luna noiembrie a fost un început şi dorim să păstrăm ceea ce am câştigat atunci, faptul că putem avea un joc variat, în care să se pună accent mai mult pe treisferturi. Avem deja o ştachetă pe care am ridicat-o, trebuie să ne menţinem acolo.
R: Cum vezi această schimbare a jocului pe postul tău, unul dintre posturile cheie ale echipei?
F.S.: Sincer? Mie îmi place acest stil de joc, în viteză, dinamic, consider că mi se potriveşte. Înainte făceam mulţi timpi de joc, era mai lent totul, parcă nu-mi găseam locul, poate că mi se cereau anumite lucruri şi nu aveam curaj să le fac. Acum, chiar e un joc deschis, care place şi încercând să fac anumite lucruri care mi-au ieşit, am prins încredere mai mare.
R: Evoluezi pe un post unde e important să iei decizii repede şi bune…
F.S.: Exact asta spuneam. La noi totul vine în urma unei decizii de moment. Avem faze antrenate, s-au creat nişte automatisme, însă este important că nimeni nu ne cere să jucăm mecanic. De exemplu, la unul din meciurile test, dacă nu mă uitam peste linie, nu mai dădeam cu şutul şi nu reuşeam să dăm eseu din acea fază. Însă am avut o comunicare bună cu aripile, mi-am şi asumat decizia de a şuta, însă în rugby dacă nu ai curaj şi nu iei decizii, nu vei reuşi.
R: Cum simţi că s-a schimbat echipa de când este Lynn antrenor?
F.S.: Lynn este un foarte bun pedagog, vorbeşte deschis cu noi, ne spune ce nemulţumiri are şi cum putem să ne îmbunătăţim jocul. Cel mai mare câştig cred că este acela că ne-a scăpat de tracul de a ţine în noi lucrurile care ne frământă şi care ne făceau să nu fim 100% pe teren. Este genul de om cu care poţi vorbi orice şi are o soluţie. Stilul de joc pe care ni l-a propus este simplu, ni se potriveşte, avem fazele pe care le antrenam şi apoi luăm decizii, în funcţie de jocul pe care ni-l propune adversarul.
R: Ce obiective ai pe termen lung?
F.S.: Să ne calificăm la Cupa Mondială şi să fiu sănătos pentru că mai am doar câţiva ani de jucat. Pentru mine va fi ultima mea Cupa Mondială, practic ultima şansă de a ajunge acolo şi de aceea trebuie să dau tot timpul absolut totul pe teren, să profit de fiecare şansa care mi se oferă. Îmi doresc să facem meciuri bune cu România, şi de ce nu, să batem o naţiune mare.
În acest sezon al Rugby Europe Championship, România va disputa două partide pe teren propriu, cu Spania şi cu Georgia.
Sursa: frr.ro