sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Caracalul nu scapă de penitenciar

Deşi fostul ministru al Justiţiei declara, anul trecut, că proiectul privind construcţia unui penitenciar la Caracal a fost oprit pentru că se afla prea aproape de baza militară de la Deveselu, noul ministru de resort spune că penitenciarul va fi realizat.

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a declarat, marţi, în exclusivitate pentru Gazeta Nouă, că proiectul privind construirea unui penitenciar lângă municipiul Caracal va fi implementat. „Da! În mod sigur, penitenciarul de la Caracal se va face”,  a precizat ministrul Justiţiei, Florin Iordache pentru Gazeta Nouă, neoferind însă şi alte detalii.

În 19 august 2015, Guvernul a autorizat Ministerul Justiţiei să efectueze cheltuieli pentru achiziţia de studii de prefezabilitate destinate construirii a două penitenciare în comuna prahoveană Berceni şi în municipiul Caracal din judeţul Olt.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit unui comunicat al Executivului dat la acea dată, decizia a fost luată în cadrul şedinţei de guvern, fondurile necesare achiziţiei celor două studii, în valoare de un milion de lei, fiind suportate din bugetul aprobat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din sumele alocate prin Hotărârea de Guvern 196/2015. Banii urma se distribui în mod egal pentru achiziţia celor două studii.

Politica