duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Suspecţi de furt, reţinuţi de poliţiştii craioveni

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 3 Poliţie au identificat suspecţi de furt într-o cauză privind un furt din locuinţă. Este vorba despre Gabriel L, de 24 de ani, Mura S., de 22 de ani şi S.A., de 13 ani, toţi din municipiul Craiova.

Din investigaţii, poliţiştii au stabilit că suspecţii, prin forţarea lacătului de la uşa de acces, au pătruns în noaptea de 1 spre 2 decembrie 2016 şi în noaptea de 23 spre 24 decembrie 2016 în locuinţa Constanţei R., de 67 de ani, din Craiova. Totodată, în noaptea de 22 spre 23 decembrie 2016, prin forţarea unei ferestre, au pătruns în locuinţa Cameliei B., de 31 ani, din Craiova de unde au sustras trei televizoare, aparatură de încălzit, o butelie, mai multe obiecte de veselă, îmbrăcăminte, pături şi covoare, cauzând un prejudiciu total de aproximativ 4.000 lei.

Suspecţii, reţinuţi pentru 24 de ore şi propuşi pentru arestare preventivă

Policlinica Buna Vestire Craiova

Prejudiciul cauzat a fost recuperat în proporţie de 50 % şi restituit părţilor vătămate.

Ca urmare a probatoriului administrat de poliţişti şi analizat cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a fost dispusă continuarea urmăririi penale faţă de suspecţii Gabriel L. şi Mura S., pentru săvârşirea a trei infracţiuni de furt calificat.

Cei doi suspecţi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore şi introduşi în C.R.A.P. Dolj. În cursul zilei de marţi, aceştia urmau să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă.

În acest context, IPJ Dolj face câteva recomandări pentru protejarea locuinţei.


Dacă locuiţi la bloc: montaţi un interfon la intrarea în scară şi utilizaţi-l în mod corect pentru controlul accesului persoanelor în imobil; asiguraţi dotarea cu incuietori corespunzătoare a uşilor de la subsol, terase sau intrările suplimentare; asiguraţi-vă că dispozitivul de amortizare montat pe uşa de intrare asigură o închidere completă a acesteia; la intrările în holurile blocului şi pe paliere este nevoie de o bună iluminare; instalaţi un sistem de iluminare automat cu detecţia mişcării şi un sistem de supraveghere video; montaţi un sistem de alarmă în locuinţa dumneavoastră; conectaţi sistemul de alarmare la un dispecerat de monitorizare a acestora; montaţi o incuietoare de inaltă siguranţă la uşa de acces în locuinţă; dacă locuiţi la parter sau la etajul 1, grilajele de la fereastră ţin hoţii la distanţă.
Încuietoarea trebuie montată corect, în aşa fel încat să fie imposibil accesul din exterior la şuruburile de prindere, iar cilindrul să fie complet introdus în corpul broaştei, pentru a evita ruperea lui.
În plus, dacă locuiţi la casă, puteţi monta un sistem de: supraveghere video în exterior, care să înregistreze orice activitate desfăşurată în curtea casei; protecţie perimetrală ce avertizează asupra pătrunderii persoanelor străine în curtea dumneavoastră; iluminare cu senzori de mişcare.

Politica