sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Halep nu şi-a setat un obiectiv pentru Australian Open

Jucătoarea din România a ajuns deja la Melbourne, acolo unde, săptămâna viitoare, va începe ediţia din acest an a Australian Open, şi a oferit câteva declaraţii referitoare la primul mare şlem al anului pentru jurnaliştii locali. Simona Halep a spus că vrea să ofere tot ce are mai bun la această competiţie, dar nu şi-a setat un obiectiv clar pentru acest turneu.

„Îmi doresc să dau tot ce am mai bun în turneu şi să petrec momente plăcute pe teren, fără să îmi stabilesc un obiectiv clar înainte. Sunt fericită să joc aici, îmi place să evoluez pe Rod Laver Arena. Am amintiri frumoase din acest turneu, la care am atins în două rânduri sferturile de finală. Sper ca anul acesta să mă autodepăşesc, dar nu se ştie niciodată”, a declarat tenismena română.

Românca a ajuns până în sferturile de finală la Australian Open în anii 2014 şi 2015, fiind eliminată de slovaca Dominika Cibulkova, scor 6-3, 6-0, respectiv rusoaica Ekaterina Makarova, scor 6-4, 6-0. Sezonul trecut, Simona a pierdut dezamăgitor în primul tur de la Melbourne în faţa chinezoaicei Shuai Zhang, scor 4-6, 3-6.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica