sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

CSU Craiova, la final de 2016

 

Începutul acestui an a fost şi un nou început pentru echipa craioveană care şi-a schimbat staff-ul tehnic la jumătatea sezonului trecut, după ce în prima parte a campioantului precedent cuplul Cîrţu şi Săndoi nu au mulţumit vechea conducere, Cîrţu fiind primul care a plecat destul de timpuriu touşi, în luna septembrie a anului 2015, iar Săndoi a mai rezistat până în pauza de iarnă, atunci când începând din luna ianuarie a lui 2016, locul pe banca tehnică i-a fost luat de Victor Naicu şi în postura de director tehnic a fost instalat Daniel Mogoşanu. Lipsa de experienţă a celor doi antrenori, care nu mai cochetaseră până atunci cu formaţiile de primă ligă din această poziţie, s-a văzut, şi CSU Craiova nu a mai reuşit să se redreseze până în vară ca să poată prinde play-off-ul, încheiând sezonul pe un dezamăgitor loc nouă. Finanţatorii clubului craiovean şi-au dat seama că această formulă experimentală nu a funcţionat mai deloc şi era nevoie la echipă de cineva cu o vastă experienţă pentru a se ocupa de banca tehnică. Astfel a fost adus la Craiova Gigi Mulţescu, un antrenor în vârstă, care are în spate ani buni de antrenorat la nivelul Ligii I. Schimbarea a avut loc şi în aparatul administrativ, ca manager al clubului fiind adus în vară Marcel Popescu. Cei doi au venit cu un obiectiv clar în minte la Craiova: calificarea în Cupele Europene. Ăsta le-a fost ţelul din momentul în care au început treaba în Bănie. Cu o strategie bazată pe creşterea juniorilor din cadrul clubului pentru echipa mare şi o filozofie ofensivă asupra fotbalului din partea antrenorului Mulţescu, implementată bine de jucători, CSU Craiova a reuşit să crească în această jumătate de an astfel încât să aibă şanse reale la o clasare în primele trei atunci când se va trage linie. Echipa craioveană a încheiat prima parte a stagiunii pe locul patru, cu 37 de puncte, la cinci puncte distanţă de liderul ierarhiei, FC Viitorul. Formaţia din Bănie a înregistrat 11 victorii, 4 remize şi 6 înfrângeri în cele 21 de meciuri disputate până la finalul acestui an, având un golaveraj de 28 de goluri la activ şi 21 la pasiv. Evoluţia grupării pregătite de Mulţescu, în această toamnă, a fost una care ne dă speranţe că putem vedea în sezonul viitor un meci de Cupă Europeană pe noul stadion din Craiova, asta dacă va fi gata în timp util. CSU Craiova mai are nevoie, acum, de o pregătire de iarnă adecvată care să îi permită să depună un efort mare în a doua parte a campionatului, mai ales că va urma şi play-off-ul, iar bătălia pentru primele locuri este una strânsă.

 

Politica