sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

„Chororo – Muzica Europei dincolo de prejudecăţi”, la Muzeul Olteniei Craiova

Muzeul Olteniei Craiova, în parteneriat cu Fundaţiei ABI Bucureşti, organizează, în data de 14 decembrie 2016, ora 11.00, în Sala de conferinţe din str. Madona Dudu nr. 14, proiecţia metrajului de animaţie „Chororo – Muzica Europei dincolo de prejudecăţi, un documentar despre toleranţă, război şi iubire, în care omul şi muzica depăşesc frontierele.

Acţiunea culturală îşi propune promovarea diversităţii culturale, căci subiectul filmului trasează povestea unui băiat de etnie romă, pe nume Zavaidoc, care, în primăvara anului 1941, călătoreşte de la Bucureşti la Paris, printr-o Europă sfâşiată de război, sperând să îşi găsească idolul, renumitul chitarist de jazz Django Reinhardt. Călătoria îi va schimba viaţa pentru totdeauna.

Regizată de Ștefan Buzea, filmul „Chororo este, în fapt, o incursiune în perioada anilor  40,  când situaţia romilor era una delicată, aceştia fiind percepuţi diferit în funcţie de spaţiul geografic. Producţia de animaţie, realizată de George Lambru, redă cu acurateţe acele vremuri tulburi, bine documentate socio-cultural prin înscrisuri, documente şi fotografii, prezentând cu fidelitate tradiţiile şi obiceiurile romilor, muzica pe care o compuneau şi o interpretau reprezentanţii acestei etnii, dar şi muzica specifică altor popoare din Europa (români, francezi, spanioli, germani, ruşi, italieni etc), arhitectură, vestimentaţie, precum şi viaţa şi muzica lui Django Reinhardt.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Proiectul „Chororo are ca scop promovarea diversităţii în cultură şi artă în cadrul patrimoniului cultural european, precum şi sporirea dialogului cultural şi protejarea identităţii europene prin înţelegerea diversităţii culturale, finanţat printr-un Grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi Guvernul României, programul PA17/RO13.

Realizatorii animaţiei de scurt metraj, ABI-Fundaţie şi partenerul Romers Rettigheter, organizaţie neguvernamentală din Norvegia, îşi doresc conştientizarea diversităţii culturale şi întărirea dialogului intercultural şi documentarea cu privire la istoria şi patrimoniul cultural european.  Proiectul îşi propune creşterea mobilităţii la nivel internaţional pentru artişti şi operele lor, promovarea educaţiei prin artă şi cultură pentru un public mai larg şi consolidarea şi promovarea istoriei culturale a minorităţilor.

Politica