Judecătorii de la Tribunalul Dolj au stabilit primul termen al procesului în dosarul craioveanului Iulian Preda, cunoscut drept „Tataie”, acuzat de procurorii DIICOT Craiova că ar fi coordonat două grupări de proxeneţi şi traficanţi de persoane, alături de el fiind inculpaţi alţi 13 craioveni, pentru constituire de grup infracţional organizat, trafic de persoane şi proxenetism. Pe 15 decembrie a.c. este prima înfăţişare, însă, între timp, la începutul acestei săptămâni, măsurile preventive au fost menţinute faţă de inculpaţi. „Tataie” şi alţi şase craioveni au fost arestaţi pe 16 ianuarie, în urma unor descinderi ale poliţiştilor BCCO Craiova şi procurorilor DIICOT Craiova, fiind acuzaţi că au făcut peste un milion de euro din exploatarea sexuală a tinerelor în Italia, însă ulterior au fost puşi în libertate, astfel că la acest moment niciunul nu mai este după gratii.
Reamintim că, pe 15 ianuarie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Craiova au descins la 17 adrese din Craiova, în cadrul unei acţiuni de amploare vizând destructurarea a două grupări infracţionale organizate specializate în trafic de persoane, proxenetism şi infracţiuni cu violenţă. Din cercetările poliţiştilor de crimă organizată a rezultat că în perioada 2011-2016 pe raza municipiului Craiova s-a constituit un grup infracţional organizat, format din 5 suspecţi, la care ulterior au aderat şi alte persoane şi care au acţionat în mod coordonat în scopul comiterii infracţiunii de proxenetism. S-a reţinut că membrii grupului au determinat sau au înlesnit practicarea prostituţiei pe teritoriul Italiei a mai multor persoane de sex feminin obţinând astfel importante beneficii materiale. Mai mult decât atât, pe parcursul anchetei a reieşit faptul că, în paralel, în aceeaşi perioadă, pe raza municipiului Craiova s-a constituit un al doilea grup infracţional organizat, format tot din 5 suspecţi, care, prin acte de constrângere fizică sau inducere în eroare, a racolat, transportat şi exploatat sexual mai multe persoane vătămate prin obligarea acestora la practicarea prostituţiei, pe teritoriul Germaniei (Berlin), Italiei (Roma) şi Spaniei (Barcelona). De asemenea, a rezultat că ambele grupări infracţionale erau organizate pe niveluri de ierarhizare bine definite, iar fiecare membru avea un rol infracţional prestabilit. Veniturile obţinute din activitatea infracţională desfăşurată de către cele două grupări sunt estimate la peste 1.000.000 de euro, după cum a anunţat DIICOT printr-un comunicat. Poliţiştii au ridicat în urma descinderilor 16 persoane, pe numele cărora fuseseră emise mandate de aducere, şi le-au dus, rând pe rând, la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Craiova, pentru audieri, şapte membri ai grupării fiind reţinuţi pentru comiterea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism şi pentru comiterea de infracţiuni cu violenţă. Șase dintre ei, în frunte cu „Tataie”, au fost arestaţi preventiv.
Procurorii DIICOT au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în acest dosar, a nu mai puţin de 14 inculpaţi: Laurenţiu David Constantin, Gabriela Constantin, Ionela Simona Constantin, Rubinaşi Udilă, Suraj Udilă, Monica Preda, Iulian Preda, Domenik Preda, Cosmin Petrişor Țurcan, Ionuţ Preda, Ștefana Chiriţă, Ion Bărăgan, Andreea Bologa şi Mariana Preda, cauza fiind înregistrată la Tribunalul Dolj. Între timp, o parte în martie şi alţii în luna mai, cei şase cu mandate au scăpat de arestul IPJ Dolj şi au ajuns în arest la domiciliu. Judecătorii au analizat dosarul în camera preliminară, iar pe 16 septembrie a.c. au constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul prin care inculpaţii sunt acuzaţi de comiterea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism şi infracţiuni cu violenţă, s-a dispus începerea judecării procesului, toate cererile şi excepţiile invocate de inculpaţi fiind respinse. Aceştia au contestat hotărârea judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Dolj, iar vineri, 4 noiembrie a.c., Curtea de Apel Craiova a respins contestaţiile. Primul termen de judecată pe fond a fost stabilit pentru data de 15 decembrie a.c. Între timp, însă, luni, 28 noiembrie a.c., judecătorii Tribunalului Dolj au menţinut măsurile preventive faţă de inculpaţi: „Menţine măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpaţii Constantin Gabriela, prin încheierea din data de 12.02.2016 a Tribunalului Dolj, Udilă Rubinaşi, prin încheierea nr.115 din data de 03.05.2016 a Tribunalului Dolj, Preda Iulian, prin încheierea nr. 48 din data de 07.03.2016, Preda Domenik, prin încheierea nr.115 din data de 03.05.2016 Tribunalului Dolj, Ţurcan Cosmin-Petrişor, prin încheierea nr.115 din data de 03.05.2016 Tribunalului Dolj şi inculpatul Preda Ionuţ, prin încheierea nr.115 din data de 03.05.2016 Tribunalului Dolj. Menţine măsura controlului judiciar faţă de inculpaţii: Constantin Ionela-Simona, prin încheierea nr.8 din data de 16.01.2016 Tribunalului Dolj, Udilă Suraj, prin ordonanţa din 12.07.2016 a Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova Dolj, Bărăgan Ion Cosmin, prin încheierea nr.102 din data de 19.04.2016 Tribunalului Dolj si Chiriţă Ştefana Sorina prin ordonanţa din 12.07.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova Dolj. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 28.11.2016”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei.