Noi medalii au fost obţinute de practicanţii de lupte din Craiova, care au participat de curând la Cupa României de cadeţi ce a avut loc la Târgovişte. Competiţia care a adunat peste 300 de luptători din întreaga ţară a fost una benefică pentru sportivii craioveni, care s-au întors acasă cu nu mai puţin de şase medalii, dintre care două de aur. Ștefania Priceputu (46 kg), sportivă aflată în dublă legitimare cu CSM Craiova şi LPS Petrache Trişcu şi antrenată de Valentin Boboşca, a urcat pe prima treaptă a podiumului, aşa cum era de aşteptat, cucerind o nouă medalie de aur la nivel naţional. Aurul a fost obţinut şi de Ștefan Coman, luptător al CSU Craiova, pregătit de fraţii Cimpoeru, care s-a impus la categoria 63 kg. Altfel, trei medalii de bronz au fost adjudecate de luptătorii de la CSM Craiova, Ruth Badea (43 kg), Adina Irimia (70 kg) şi Goerge Berbecaru (54 kg), tot pe locul trei situându-se şi Violeta Măicănescu (52 kg), de la LPS “Petrache Trişcu” Craiova. Sportivii medaliaţi cu bronz la Cupa României sunt pregătiţi de antrenorii Petre Banciu şi Valentin Boboşca.
Luptătorii craioveni au urcat de şase ori pe podium la Târgovişte


Ultima ora
- Se știe grupa în care poate juca România la Cupa Mondială din 2026 5 decembrie 2025
- Dolj: Ajutoare sociale de peste 76 milioane lei 5 decembrie 2025
- Cea de-a VII-a ediție a Semimaratonului Craiovei a avut loc sâmbătă, 18 octombrie 2025. 5 decembrie 2025
- ANUNT PRIVIND ORGANIZAREA ACHIZITIEI DE UTILAJE . MINIEXCAVATOR – LOTUL 1, UTILAJ DE FORAT HIDRAULIC – LOTUL 2 – RELUATÃ 2 5 decembrie 2025
- Modernizarea CF Filiași: Începe proiectarea 5 decembrie 2025
- Testare gratuită HPV la Spitalul Județean Târgu Jiu 5 decembrie 2025
- CE Oltenia raportează emisii scăzute de dioxid de carbon 5 decembrie 2025
- DIICOT a destructurat un grup de proxenetism în Mehedinți 5 decembrie 2025
- Legea pensiilor magistraților, atacată, din nou, la CCR 5 decembrie 2025
- Magia Crăciunului Târgu Jiu: Seară de neuitat 5 decembrie 2025






