sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Alina Gorghiu, la Craiova: „România Înainte este sloganul şi obiectivul nostru”

 

Candidaţii liberali din Oltenia la alegerile parlamentare au fost lansaţi în cursa electorală în cadrul unui eveniment organizat la Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova. Anterior evenimentului, preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a susţinut o conferinţă de presă, la sediul PNL Dolj, în cadrul căreia a vorbit despre obiectivele partidului.

Cu două zile înainte de startul oficial al campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, Alina Gorghiu, preşedintele PNL, a venit la Craiova unde a participat la lansarea candidaţilor din Oltenia ai partidului la Senat şi la Camera Deputaţilor. În cadrul unei conferinţe de presă susţinută la sediul PNL Dolj, Alina Gorghiu a declarat că este nevoie de schimbare.

Este o zonă care merită să arate că România poate să meargă înainte. Sunt foarte convinsă că se poate înţelege că aşa nu mai merge, că după 26 ani în care Doljul, de exemplu, este campion la ajutoare sociale şi la asistenţă socială, a venit vremea să aducem bunăstare în judeţul Dolj şi în judeţele din Oltenia. Acesta este mesajul meu către absolut fiecare locuitor al judeţului dumneavoastră şi în general un mesaj către locuitorii unde administraţia este de stânga.Sunt mesaje care ţin de nevoia de a face schimbare. România înapoi este sloganul PSD, România Înainte este sloganul PNL şi obiectivul nostru. Un parteneriat corect pe care PNL îl are cu Dacian Cioloş şi cu societatea civilă şi cu mediul anteprenorial, cred că se poate vedea foarte bine şi în Dolj”, a declarat Alina Gorghiu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Aceasta a mai afirmat că judeţul Dolj a primit semnale pozitive în mandatul domnului Cioloş ca prim-ministru, prin faptul că „încrederea în economie a crescut” şi a dat exemplu autostrada Craiova-Piteşti şi spitalul regional, proiecte pe care Guvernul susţine că vrea să le ducă la îndeplinire.

Încurajarea mea pentru cei de aici este să meargă pe o formulă care arată deschidere către mediul economic, care arată deschidere pentru schimbare şi o formulă de parteneriat PNL împreună cu primul ministru Dacian Cioloş arată că se poate crea bună stare pentru fiecare cetăţean, nu doar momeala aceasta cu ajutoare sociale, care crează dependenţă faţă de PSD”, a mai spus preşedintele PNL.

Pe de altă parte, Alina Gorghiu a declarat că în două săptămâni va fi supus dezbaterii publice un proiect privind creşterea salariilor în sectorul bugetar făcând referire şi la OUG 20 şi modificările aduse acesteia.

PSD, întotdeauna, judecă cu unităţi de măsură diferite. S-a săvârşit o ilegalitate. Guvernul va contesta la Curtea Constituţională, vom vedea ce va decide. Dacă legea va rămâne în forma aceasta, va trebui să corectăm această inechitate introdusă în sistem. În două săptămâni vom aduce în dezbatere publică, suntem în ultima etapă de elaborarea proiectului, legea salarizării în domeniul bugetar. Este o lege pe care trei ani de zile şi-a asumat-o PSD şi nu a venit cu niciun proiect, o lege pe care Guvernul Cioloş a spus că o va elabora. Această lege va corecta orice fel de populism al PSD-ului, această lege îşi asumă foarte clar principiile pe baza cărora a lucrat guvernul la ea. Esenţa este următoarea: toţi care lucrează în sistemul bugetar vor beneficia de acea creştere graduală de 30% în următorii patru ani de zile. Vom avea inclusiv discuţii cu sindicatele şi patronatele pe acest proiect”, a spus Gorghiu.

Preşedintele PNL a mai precizat că deşi şi USR îl susţine pe Dacian Cioloş pentru funcţia de premier, nu va fi formată nicio alianţă cu această formaţiune politică. Viitorul guvern va fi unul politic, condus de Cioloş, iar între miniştri s-ar putea regăsi şi doljeni, a mai precizat Gorghiu.

Candidaţii PNL Dolj la Senat

OPREA MARIO-OVIDIU

CĂLIN COSMIN-PETRUȚ

MĂRGĂRIT DORIN-CONSTANTIN

UNGUREANU ADRIANA

MITULEȚU DOREL

DRĂGHICI CONSTANTIN

Candidaţii PNL Dolj la Camera Deputaţilor

GIUGEA NICOLAE – PNL

STROE IONUȚ-MARIAN – PNL

PĂSCULESCU VETA – PNL

DRÎGNEI DANIEL – PNL

IRINEI MARIAN-IOAN – PNL

CĂLINOIU EUGEN-COSTEL- PNL GÎDAR ALEXANDRU- PNL

COSTEA ELENA – PNL

SIROP FLAVIUS-ADRIAN – PNL

BOBEICĂ LAURENȚIU FLORIAN- PNL

JIANU MIHAELA ROXANA- PNL

MUNTEANU ION- PNL

SDREALĂ MIHAI-MARIAN- PNL

 

 

Politica