vineri, noiembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Severin: Controversata Alfa Ground Solutions a prins glas! Anunţ bombă!

Primăria Severin ar putea fi pusă în dificultate de controversata firmă de apartament Alfa Ground Solutions, cu care s-a încurcat-contractat. Dacă până acum n-avea cine să dea căldură Severinului se pare că pentru data de 15 noiembrie 2016, două entităţi se vor ,,bate” ca să ofere agent termic municipiului: primăria, cu păcură prin închirierea cazanelor de la Termo cu eforturi uriaşe, pe de o parte, şi de cealaltă parte, controversata firmă Alfa Ground Solutions care trebuia să asigure de facto căldură municipiului, conform contractului încheiat în urma licitaţiei, dar a lălăit-o de pe o zi pe alta.

A înviat mortul!

Surprize, surprize! A înviat mortul! Noua centrală pe gaz a firmei Alfa Ground Solutions ar putea furniza, după data de 15 noiembrie 2016 căldură în Severin. Cel puţin aşa susţine Răzvan Rizea, directorul general al firmei Alfa Ground Solutions, firma ce s-a angajat că va furniza agent termic în această iarnă în muncipiul Drobeta Turnu Severin. Se estimează că în circa zece zile ar urma să se dea drumul la probe. Firma a angajat 30 de persoane, foşti angajaţi de pe platforma Romag Prod, care ar urma să se ocupe de furnizarea efectivă a agentului termic.

Policlinica Buna Vestire Craiova

,,Sunt şanse ca începând cu 15 – 20 noiembrie să începem livrarea agentului termic. Noi suntem pregătiţi să începem livrarea din noua sursă. Deci după 15 noiembrie aşteptăm să facem primele probe tehnologice cu cele două cazane. În acest moment avem în şantier toate echipamentele necesare începerii şi operării producţiei de agent termic. Începând de la vane, reducţii, filtre, conducte automatizări, pompe, practic tot ceea ce este necesar producerii şi operării din noua sursă. Practic se va începe montarea şi racordul la echipamentele principale, la cafuri, la staţia de pompare şi de degazare!”, a declarat Răzvan Rizea, directorul Alfa Ground Solutions.

El susţine că din punct de vedere tehnologic montarea echipamentelor se face mai bine fără suprastructura ,,de deasupra”.

Aceasta din urmă, adică hala cu acoperişul, spune el se va face ulterior: ,,Suprastructura va fi montată în următoarele 2 săptămâni, hala va fi ridicată şi acoperită. Deci, până pe 15 va fi gata cu totul!”, a mai anunţat Răzvan Rizea , directorul Alfa Ground Solutions.

Și Primăria Drobeta Turnu Severin a anunţat că spre sfârşitul acestei săptămâni va da căldură în apartamente, după ce Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins contestaţia depusă de Alfa Ground Solutions la licitaţia organizată pentru desemnarea operatorului termocentralei.

Licitaţia a fost câştigată de firma Elsaco din Botoşani, iar primarul Marius Screciu a afirmat că “spre finalul” acestei săptămânii, locuitorii oraşului vor primi căldură în locuinţe.

De altfel, Primăria a anunţat, deja, că în perioada 7 -11 noiembrie va efectua probele de etanşeitate la punctele termice şi reţelele de termoficare aferente în vederea furnizării de agent termic.

Politica