Trupa lui “Jerry” Gane nu a reuşit să scoată niciun punct în jocul din Ilfov, dar a acuzat şi jocul dur al adversarilor.
Seria bună a vâlcenilor s-a încheiat la Afumaţi. În faţa grupării locale CS, echipa lui Gane nu a prins o zi grozavă şi a pierdut cu 1-3(0-2). Gazdele antrenate de Vasile Neagu au marcat prin Vasile Ștefan (8), Balgiu (32) şi Vlada (86), în timp ce golul oltenilor a fost reuşit de Grigore Ceapă (83). La CS Afumaţi au jucat: Obretin – Robicek, Buzea, R. Patriche, Al. Gheorghe – Ad. Popa (66 Petculescu), V. Olariu, Balgiu (77 Pivniceru), St. Vasile – Vl. Tudorache (73 Val. Costache), M. Vlada. CSM a jucat în acest meci în formula: Căbuz – Samson, Ct. Pârvulescu, Cr. Munteanu, I. Neag – Ceapă, C. Cristea, D. Dumitraşcu, S. Draghici (65 D. Stana) – Bg. Geantă, M. Dina (26 Ad. Cârstea)
Jocul de la Afumaţi a lăsat urme, doi jucătorii de la CSM alegându-se cu accidentări destul de serioase, fapt ce a dus la nemulţumirea antrenorului Jerry Gane. Mihai Dina şi Stephan Drăghici, au părăsit terenul accidentaţi, primul după doar 26 de minute, iar al doilea în minutul 65.
“A fost un arbitraj foarte slab, centralul a permis durităţile gazdelor, mai ales în prima jumătate de oră a meciului. Ca urmare a acestui fapt, s-a instalat şi o stare de iritare la jucătorii mei şi a fost un joc tensionat, cu multe cartonaşe. Până acum, eu nu am comentat arbitrajele, dar acum Dina şi Drăghici sunt accidentaţi, iar Dumitraşcu avea buza spartă, fără să se ia vreo sancţiune. Nici noi nu am fost într-o zi prea bună, dar sper să avem o prestaţie mai bună la jocul următor”, a declarat Jerry Gane.
În urma victoriei, CS Afumaţi se menţine pe poziţia a 9 a clasamentului, cu 23 de puncte acumulate în 14 etape, iar vâlcenii se situează pe poziţia a 11-a. Săptămâna viitoare, ilfovenii vor evolua în deplasare cu Foresta Suceava, în timp ce elevii lui Gane vor primi în Zăvoi replica celor de la Sepsi Sf. Gheorghe. Pentru acest joc tehnicianul vâlcenilor aşteaptă să vadă pe cine poate conta, deoarece Costin Stoica şi Radu Georgescu se pregătesc separat după accidentări mai vechi, Cătălin Pârvulescu este suspendat, după cartonaşul roşu primit la Afumaţi, iar Florin Costea nu este încă refăcut după o întindere musculară, care l-a ţinut pe tuşă ultimele două săptămâni. Se aşteaptă însă ca doi dintre vâlcenii care au lipsit la Afumaţi, Octavian Vasile şi Cosmin Piscanu, să îşi reia pregătirile normale începând de azi. Totodată, dacă Dina şi Costea nu vor fi recuperaţi până sâmbătă, Gane se va putea baza în atac pe Geantă şi Ceapă.
Liga a 2-a, etapa a 14-a
Juventus Bucureşti – ACS Berceni 5-0
Academica Clinceni – CS Mioveni 1-4
Dunărea Călăraşi – ASU Poli Timişoara 2-3
FC Braşov – Metalul Reşiţa 2-0
Sepsi Sf. Gheorghe – Chindia Târgovişte 2-1
CS Afumaţi – CSM Râmnicu Vâlcea 3-1
Olimpia Satu Mare – CS Baloteşti 2-1
Unirea Târlungeni – UTA Bătrâna Doamnă 2-4
Dacia Unirea Brăila a stat.
Clasament
1. Juventus Bucureşti 13 11 1 1 32-3 34
2. FC Braşov 14 9 4 1 27-13 31
3. CS Mioveni 14 8 4 2 21-9 28
4. Foresta Suceava 12 8 1 3 26-17 25
5. Sepsi Sf. Gheorghe 13 7 4 2 19-10 25
6. Olimpia Satu Mare 13 7 3 3 23-12 24
7. Chindia Târgovişte 13 8 0 5 18-14 24
8. UTA Bătrâna Doamnă 13 7 2 4 20-16 23
9. CS Afumaţi 13 6 2 5 20-13 20
10. Dacia Unirea Brăila 13 6 1 6 17-20 19
11. CSM Rm. Vâlcea 13 4 4 5 17-17 16
12. Luceafărul Oradea 13 3 5 1 7 10-12 16
13. Academica Clinceni 14 4 3 7 23-29 15
14. Dunărea Călăraşi 13 3 4 6 13-18 13
15. CS Baloteşti 13 2 4 7 13-20 10
16. Unirea Târlungeni 13 2 4 7 13-23 10
17. Metalul Reşiţa 14 3 1 10 11-31 10
18. ASU Poli Timişoara 13 2 3 8 14-29 9
19. ACS Berceni 13 0 0 13 6-37 0
Etapa viitoare:
5 noiembrie, ora 11
Foresta Suceava – CS Afumaţi
CSM Rm. Vâlcea – ACS Sepsi Sf. Gheorghe
ACS Berceni – Olimpia Satu Mare
CS Baloteşti – Dunărea Călăraşi
Ora 11.30
Chindia Târgovişte – Juventus Bucureşti
Ora 14
ASU Poli Timişoara – Unirea Târlungeni
6 noiembrie, ora 11
UTA Bătrâna Doamnă – Academica Clinceni
Dacia Unirea Brăila – Luceafărul Oradea
7 noiembrie, ora 18
CS Mioveni – FC Braşov
Metalul Reşiţa va sta.