luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Cupa României. Joc bun, calificare ratată

CSM Râmnicu Vâlcea a jucat de la egal cu mult mai titrata adversară din 16-mile de finală, CFR Cluj.

Cu toate că au început excelent jocul cu CFR Cluj elevii lui Jerry Gane au primit gol în minutul 11, când la o ezitare Omrani a reluat de lângă căpitanul Pîrvulescu. Gruparea din Gruia a suferit în repriza secundă, când a primit şi două eliminări. Cornel Ene şi Omrani au primit câte două “galbene”, dar deși au dominat mai mut jocul vâlcenii nu au reușit să revină pe tabela de marcaj și să ducă partida măcar în prelungiri. După meci, Jerry Gane a fost mulţumit de evoluţia echipei sale.

Nu am reuşit să producem surpriza, CFR a avut o ocazie în prima repriză şi a speculat-o, după care, am avut multe situaţii, am presat tot timpul, chiar şi atunci când s-a jucat în egalitate numerică, dar şi după primul cartonaş roşu al oaspeţilor. Am atacat cu tot efectivul, chiar şi cu fundaşii centrali, dar nu am reuşit să marcăm şi să intrăm în meci. Cu siguranţă, un gol ne aducea linişte şi puteam câştiga noi. Ne-a lipsit ultimul pas, ultima centrare, nu am găsit şutul mai repede, asta ne-a costat. Ca atitudine, implicare, îmi felicit echipa, s-a ridicat la un nivel foarte bun, contra unei formaţii foarte bune. Ne-a lipsit golul, ne-a lipsit un pic ca să egalăm şi să întoarcem jocul. Tot ce am ratat în meciul de Cupă, să sperăm că ne intră la Afumaţi, în etapa viitoare de campionat”, a declarat Gane.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La rândul său, tehnicianul oaspeților Vasile Miriuţă, consideră că echipa sa s-a impus datorită experienței, dar și faptului că Vâlcea fost privată de prezența a doi jucători importanți Florin Costea și Daniel Stana.

Am știut că ne aşteaptă un joc greu, chiar m-am bucurat înaintea jocului că nu au jucat Costea şi Stana, doi jucători buni, care au evoluat şi la mine. Le-am dat şansă jucătorilor care au evoluat mai puţin, şi-au făcut datoria, am marcat şi am ţinut de rezultat. A fost un meci de Cupă în care se putea întâmpla orice. Sunt bucuros că am câştigat şi am mers mai departe. A fost greu, mai ales că am rămas în inferioritate ultimele 24 de minute, dar am meritat să mergem mai departe. Nu va fi uşor să ne apărăm trofeul, Cupa e un obiectiv pentru noi, dar cel mai important ţel în acest sezon este să prindem play-off-ul”, a spus Vasile Miriuţă.

CSM Rm. Vâlcea – CFR Cluj 0-1 (0-1)

CSM: Căbuz – Samson, Ct. Pîrvulescu, Cr. Munteanu, Buşu – C. Cristea, I. Neag (69 D. Stana) – Ceapă, Bg. Geantă, S. Drăghici (81 I. Marian) – M. Dina

Antrenor: Ionel Gane

CFR: Mincă – Camora , C. Ene, Andr. Mureşan, Tiago Lopes – Gomelt, Juan Carlos (69 Al. Neagu) – Al. Păun (77 Al. Chiriţă), Negruţ (55 R. Pintea), Sorsa – Omrani. Antrenor: Vasile Miriuţă

Arbitri: Adrian Illyeş (Ploieşti) – Romică Bîrdeş (Piteşti) şi Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa).

Cartonașe roșii: Cornel Ene 70, Abdel Omrani 90

Politica