Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, a depus o plângere la Poliţia Municipiului Craiova împotriva denunţătorului Petru Becheru, pe care îl acuză de hărţuire. Aceasta, pentru că Becheru i-ar fi trimis mai multe mesaje pe telefonul mobil şi ar fi sunat-o de mai multe ori. Pe 20 septembrie, Petru Becheru i-ar fi trimis un mesaj primarului în care îl anunţa despre faptul că a câştigat la Tribunal, în camera preliminară. „Nu răspunde aici să nu interpreteze cineva”, se mai arată în mesajul respectiv. Primarul Craiovei a publicat atunci mesajul pe pagina sa de facebook, afirmând: „Aseară, târziu, am primit acest mesaj. Am crezut că vreun amic îmi face o glumă. Dimineaţa, am luat dosarul de la DNA şi am văzut acolo că numărul de telefon aparţine, într-adevăr, denunţătorului Petru Becheru. Ce scenarii mai brodează mintea lui bolnavă? Sau cine îl pune să dea astfel de mesaje, eventual pentru a arăta că acest dosar este pornit de la vreo „înţelegere” între mine şi el? Cineva a luat-o atât de tare pe coajă şi se gândeşte să arunce în curtea mea toată această farsă judiciară? Dimineaţa mi-am consultat avocatul şi voi formula plângere contra acestui individ care mă harţuieşte zilnic, în spaţiul public, şi mai nou vrea să se tragă de şireturi cu mine. Revin cu întrebarea: daca denunţătorul arată aşa, cum e procurorul care m-a trimis la închisoare pe baza scenariilor unui om care necesită urgent o evaluare psihiatrică?”. Unul dintre avocaţii Olguţei Vasilescu spune că Becheru i-ar mai fi trimis încă un mesaj după cel menţionat mai sus. „Este o sesizare către organele de poliţie la cererea doamnei Primar, având în vedere că dânsa a primit nişte mesaje pe telefon în care domnul Becheru îi propunea să se întâlnească la un post de televiziune, să discute chestiuni care i-ar viza pe dânsa, pe dânsul şi pe avocatul dânsei, fără a explicita. S-a pus problema ca organele de cercetare penală sau Parchetul să nu interpreteze că doamna Primar ar face presiuni sau ar lua legătura cu martori sau alte persoane având alte calităţi în acel dosar penal”, a declarat avocata Arabela Ionescu.
Primarul Craiovei acuză un denunţător de hărţuire


Ultima ora
- ANUNT PRIVIND ORGANIZAREA ACHIZITIEI DE UTILAJE . MINIEXCAVATOR – LOTUL 1, UTILAJ DE FORAT HIDRAULIC – LOTUL 2 – RELUATÃ 2 5 decembrie 2025
- Modernizarea CF Filiași: Începe proiectarea 5 decembrie 2025
- Testare gratuită HPV la Spitalul Județean Târgu Jiu 5 decembrie 2025
- CE Oltenia raportează emisii scăzute de dioxid de carbon 5 decembrie 2025
- DIICOT a destructurat un grup de proxenetism în Mehedinți 5 decembrie 2025
- Legea pensiilor magistraților, atacată, din nou, la CCR 5 decembrie 2025
- Magia Crăciunului Târgu Jiu: Seară de neuitat 5 decembrie 2025
- A dat bancnote false cu „Prop Copy”: Percheziții în Mehedinți 5 decembrie 2025
- Căprioare și ponei, de Crăciun, în Parcul Romanescu 5 decembrie 2025
- Gorj: agresori reținuți și monitorizați electronic 5 decembrie 2025






